Ferrari, Lotus şi Daihatsu, în topul înmatriculărilor de mărci rare în România

Mărci auto precum Ferrari, Maserati, Lotus şi Daihatsu s-au aflat printre preferinţele românilor atunci când a venit vorba despre achiziţionarea unei maşini noi, dar şi second-hand, în intervalul ianuarie-iunie 2014, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată pe propria pagină de Internet.
Iulian Tudor
14 iul. 2014, 07:56
Ferrari, Lotus şi Daihatsu, în topul înmatriculărilor de mărci rare în România

Conform datelor citate, în primul semestru al anului, au fost înmatriculate cu 75% mai multe Ferrari second-hand decât se consemnaseră în acelaşi interval din 2013, respectiv 7 unităţi, informeaza Agerpres. De asemenea, în cazul mărcii auto italiene, între ianuarie şi iunie 2014, s-au înregistrat 5 înmatriculări noi, la fel ca în primele şase luni din 2013.

Citeşte şi Românii au dat zeci de milioane de euro pe bolizi de lux. Sumele cheltuite sunt impresionante

Statistica DRPCIV relevă că, la nivelul primului semestru din 2014, s-au consemnat 4 înmatriculări Lotus second-hand, în timp ce pe segmentul unităţilor noi nu s-a înregistrat nicio înmatriculare.

Pe lista mărcilor rare noi, înregistrate în primele şase luni ale anului, se mai regăsesc: Jaguar, cu 20 de unităţi (-33,33% faţă de S1 din 2013), Maserati – cu 7 unităţi (+75%) şi Bentley – cu 7 unităţi (+16,67%).

Pe de altă parte, pe segmentul mărcilor rare second-hand, cea mai înmatriculată este Daihatsu (411 unităţi, în creştere cu 11,9% comparativ cu S1 din 2013), urmată de Jaguar (51 unităţi, -46,88%), Chrysler (32 unităţi, -72,41%), Cadillac (9 unităţi, -35,71%), Maserati (7 unităţi, +100%) şi Bentley (7 unităţi, +40%).

Citeşte şi Patru MAŞINI DE LUX au ars ca o torţă pe litoral

La nivel general, conform DRPCIV, în intervalul ianuarie – iunie 2014, au fost înmatriculate 31.225 de autoturisme noi (+27,19% faţă de anul anterior), respectiv 98.633 unităţi second-hand (-3,05%).

Datele oficiale arată că, la sfârşitul anului 2013, parcul auto naţional din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Din acest total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină.

DailyBusiness
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și Austria
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir a aruncat bomba în direct! A anunțat cine iese primar general al Bucureștiului
Capital.ro
Penalități la bloc. Reguli pentru întârzierile la plata întreținerii. Ce este strict interzis asociațiilor de proprietari
Playtech.ro
Temperatura pe care să nu o setezi niciodată la centrala termică. Are cel mai mare consum și îți umflă factura la gaze
Adevarul
Un băiat de 13 ani, obligat de talibani să-l execute public pe ucigaşul familiei sale în faţa unui stadion plin
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Roxana Moise a fost condusă pe ultimul drum! Familia și-a dorit discreție la înmormântarea fostei sportive
iamsport.ro
A văzut cum a ajuns să arate Florin Prunea după o lună în junglă și a rămas năucit: 'Băi, de ce este așa?' | FOTO
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru 6 decembrie! Ce este interzis să faci de Sfântul Nicolae
stirilekanald.ro
ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje