Academicianul Bogdan Alexandru, acuzat de trafic de influenţă. Firmele lui Dan Voiculescu, printre beneficiari

Procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale față de fostul președinte al Fundației Patrimoniu, Bogdan Alexandru, sub acuzaţia de folosire a influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Printre beneficiarii contractelor semnate de Alexandru s-au numărat Grupul Industrial Voiculescu şi Grivco.
Ionela Marcu
16 iul. 2014, 10:37
Academicianul Bogdan Alexandru, acuzat de trafic de influenţă. Firmele lui Dan Voiculescu, printre beneficiari

Potrivit unui comunciat al DNA, procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de Bogdan Alexandru, președinte al Fundației Patrimoniu, la data comiterii faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

In perioada 2006-2010, suspectul Bogdan Alexandru și-a exercitat atribuțiile de președinte al fundației în scopul de a favoriza colaboratorii Fundației Patrimoniu, care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale. Prin aceste acțiuni, desfășurate cu ocazia administrării patrimoniului silvic și funciar al Academiei Române, a fost prejudiciat atât patrimoniul privat cât și bugetul acestei instituții.

Astfel, au fost favorizate mai multe persoane juridice, prin aceea că marea majoritate a contractelor au fost încheiate fără să fie respectate prevederile Statutului Fundației „Patrimoniu” și fără să fie respectată procedura de avizare a actelor juridice încheiate de către Fundație, conform unei decizii a Președintelui Academiei Române„, se arată în comunicatul DNA.

DNA i-a adus la cunoştinţă lui Bogdan Alexandru calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Grupul Industrial Voiculescu şi Grivco, beneficiarii contractelor semnate de academician

Acţiunile ilicite săvârşite de fostul preşedinte al Fundaţiei ‘Patrimoniu’, Alexandru Bogdan, au dus la prejudicierea gravă, cu peste 10 milioane euro, a patrimoniului privat şi a bugetului Academiei Române cu ocazia administrării patrimoniului silvic şi funciar al acesteia, susţin surse judiciare, citate de Agerpres.

Conform actelor aflate la dosarul întocmit de DNA, ancheta procurorilor anticorupţie vizează, printre altele, contractele de arendă şi actele adiţionale semnate în anul 2006 de Alexandru Bogdan cu SC Grupul Industrial Voiculescu şi Grivco SA.

Anchetatorii susţin că, în exercitarea atribuţiilor de administrare şi gestionare a bunurilor imobile (în principal terenuri agricole şi silvice) ale Academiei Române, fostul preşedinte al Fundaţiei ‘Patrimoniu’, Alexandru Bogdan, a angajat raporturi juridice (vânzări şi arendări de terenuri) cu diverse persoane fizice şi societăţi comerciale care au prejudiciat bugetul acesteia.

Fundaţia ‘Patrimoniu’ avea sarcina corectei administrări a patrimoniului Academiei Române, aşa cum rezultă din statutul fundaţiei, ‘să efectueze în mod direct, prin personalul propriu, în colaborare cu structuri şi persoane din aparatul central al Academiei Române (care au atribuţii de serviciu referitoare la patrimoniul public şi privat al Academiei Române), precum şi pe baza contractelor încheiate cu terţe persoane, conform legii, toate demersurile oficiale necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, astfel încât activităţile de identificare, evaluare, recuperare, conservare, dezvoltare, administrare, gestiune şi valorificare să se desfăşoare în mod eficient şi performant sub aspect economico-social’.

Procurorii arată că, în perioada 2006-2010, Alexandru Bogdan şi-a exercitat atribuţiile de preşedinte al fundaţiei în scopul de a favoriza colaboratorii Fundaţiei ‘Patrimoniu’, care şi-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esenţă, în neplata unor obligaţii contractuale şi astfel au păgubit Academia Română.

Astfel, a fost favorizată printre altele Convenţia de cooperare tehnico-ştiinţifică nr. 3860 din 14.08.2006, încheiată între Fundaţia ‘Patrimoniu’ şi SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania Grivco SA.

Referitor la cele 5 Acte adiţionale încheiate în acest caz, procurorii arată că Fundaţia ‘Patrimoniu’ nu avea dreptul să încheie/semneze aceste acte adiţionale şi nu au fost prezentate actele privind autorizarea şi aprobarea încheierii/semnării Actelor adiţionale de către Alexandru Bogdan, nefiind respectate prevederile art. 11 alin. (4) din Statutul Fundaţiei ‘Patrimoniu’.

În baza Convenţiei 3860 din 14.08.2006, completată prin cele 5 Acte adiţionale, au fost încheiate 5 contracte de arendare, Contractele nr. 491 din 21 august 2007 şi 4335 din 21 august 2008 fiind încheiate fără respectarea procedurii de avizare a actelor juridice încheiate de către Fundaţia ‘Patrimoniu’, procedură prevăzută în Decizia nr. 30 din 6.03.2008 a preşedintelui Academiei Române.

În legătură cu cele 5 contracte de arendare, DNA a descoperit că Fundaţia ‘Patrimoniu’ era obligată să indice temeiul legal al încheierii contractelor, respectiv Protocolul prin care aceste suprafeţe de teren i-au fost date în administrare.

De asemenea, nu au fost prezentate actele privind autorizarea şi aprobarea încheierii/semnării contractelor de către preşedintele executiv, Alexandru Bogdan, nefiind respectate prevederile art. 11 alin. (4) din Statutul Fundaţiei ‘Patrimoniu’.

În plus, contractele nu conţin prevederea de la art. 9 alin. (2) a Regulamentului din 10 martie 2006, respectiv faptul că arendaşul are obligaţia întocmirii bugetului de venituri şi cheltuieli, care va fi supus spre aprobare Fundaţiei ‘Patrimoniu’.

Pentru perioada 2007-2009, la suprafaţa de teren de 1.484,31 hectare şi pentru perioada 2008-2009, la suprafaţa de 641,51 hectare, Fundaţia ‘Patrimoniu’ nu a calculat valoarea arendei şi nici nu a comunicat arendaşului obligaţia de plată.

Pe de altă parte, Fundaţia ‘Patrimoniu’ nu a solicitat şi nici nu a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al arendaşului, nefiind respectate prevederile art. 9 alin. (2) ale Regulamentului din 10 martie 2006.

Anchetatorii mai susţin că, fără a exista aprobarea Consiliului Director, Fundaţia ‘Patrimoniu’ a fost de acord şi a acceptat plata anumitor sume, considerate drept avans arendă, sume care nu au fost recalculate şi regularizate conform prevederilor din actele adiţionale şi în raport cu arenda datorată.

La data de 31 decembrie 2009, arendaşul figurează cu o arendă restantă în valoare de 94.109,04 lei.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Stațiunea din România care a ajuns să fie uitată de turiști. Cu ani în urmă abia dacă găseai un loc de cazare, dar acum e aproape pustie
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. A încălcat de 8 ori legea. S-a aflat ce a făcut
Playtech.ro
Cât costă să faci succesiunea la notar? Factori care influenţează suma pe care o dai
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Primele măsuri fiscale stabilite de Bolojan și Nicușor Dan. Ce se întâmplă cu TVA-ul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Război Israel - Iran. Israelul a detectat noi rachete lansate dinspre Iran/ Israel a lovit reactorul iranian de la Arak
Cancan.ro
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Playsport.ro
Păstrați-vă banii cash în casă! Cât numerar ar trebui să avem pregătit...
Capital.ro
Elena Udrea e terminată! Adrian Alexandrov a făcut anunțul. Nu se mai poate așa!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Președintele Nicușor Dan a anunțat premierul! Ilie Bolojan, desemnat să formeze guvernul LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații