Spania a creat o platformă pentru găsirea unei soluţii privind federalizarea ţării

Un grup de profesionişti şi academicieni au anunţat miercuri formarea unei platforme prin intermediul căreia să înceapă o dezbatere publică menită să aducă o soluţie privind organizarea teritorială a Spaniei printr-o formulă federală, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Alina Costache
16 iul. 2014, 15:43
Spania a creat o platformă pentru găsirea unei soluţii privind federalizarea ţării

La prezentarea platformei, la care iau parte fostul ministru socialist al educaţiei, Ángel Gabilondo, fostul magistrat al Audienţei Naţionale, Baltasar Garzón, jurnalistul José Antonio Zarzalejos sau scriitoarea Almudena Grandes, susţinătorii acesteia au explicat faptul că vor să implice în dezbatere întreaga societate spaniolă.

Ei apreciază că în aceste momente, în care este pus la îndoială, în special din cauza revendicărilor secesioniste din Catalonia, modelul spaniol de împărţire administrativ teritorială a Spaniei şi a competenţelor comunităţilor autonome spaniole, este nevoie de un model federal care să poată aborda mai bine situaţia.

Platforma a fost prezentată după ce marţi a fost anunţată o alta, formată din politicieni, jurnalişti şi scriitori, printre care şi Mario Vargas Llosa, cu scopul declarat al mobilizării societăţii împotriva independenţei Cataloniei. Aceştia au lansat, prin intermediul unui manifest, un mesaj prin care le cer politicienilor şi guvernului spaniol să acţioneze cu fermitate în faţa ‘provocărilor secesioniste’ din Catalonia.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Titular pentru România în Polonia, apoi transfer de milioane în Bundesliga sau Serie A? Hagi a vorbit public despre el: „Merită!”
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Ai primit salariul mai târziu decât data din contract. Ce drepturi ai și când întârzierea devine o problemă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dan Bursuc, accident pe Dorobanți! Un șofer i-a zgâriat mașina după ce nu i-a fost acordată prioritate | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte