Spaţiului aerian din estul Ucrainei se închide până la noi ordine

Autorităţile ucrainene au închis toate rutele aeriene care survolează estul ţării după prăbuşirea joi a unui avion al companiei Malaysia Airlines, a anunţat Eurocontrol, potrivit AFP.
Iulian Tudor
17 iul. 2014, 20:06
Spaţiului aerian din estul Ucrainei se închide până la noi ordine

„Toate planurile de zbor care includ aceste rute sunt anulate în prezent de Eurocontrol”, a făcut cunoscut administratorul spaţiului aerian european care a precizat că „aceste rute vor rămâne închise până la noi ordine”.

Avionul Boeing 777, PRĂBUŞIT în Ucraina, la graniţa cu Rusia: La bord se aflau şi 80 de copii

De asemenea, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunţat că avionul malayezian prăbuşit în Ucraina ar fi zburat deasupra unui spaţiu aerian deschis la momentul accidentului, transmite Reuters.

„Pe baza informaţiilor valabile în acest moment, se pare că spaţiul aerian traversat de aeronavă nu era subiect al restricţiilor”, arată IATA într-o declaraţie de presă.

Pe de altă parte, mai multe companii aeriene au anunţat că vor evita zborurile deasupra spaţiului aerian al Ucrainei.

Şi Asociaţia Europeană a Piloţilor (ECA) a cerut „măsuri imediate” pentru garantarea securităţii avioanelor ce survolează regiunea din estul Ucrainei, ruta cea mai frecventată din sud-estul Asiei, informează agenţia EFE.

„Piloţii europeni sunt şocaţi de ştirea că un avion comercial al Malaysia Airlines ar fi fost doborât cu o rachetă”, a declarat preşedintele Asociaţiei, Nico Voorbach, într-un comunicat de presă.

„Asociaţia face o petiţie către autorităţile europene să adopte măsuri imediate pentru a garanta securitatea tuturor zborurilor care survolează regiunea”, a spus Voordbach.

Avionul Boeing 777 PRĂBUŞIT in Ucraina: Primele imagini de la tragedia în care au MURIT 295 de persoane VIDEO

„Ruta utilizată de aeronava Malaysia Airlines este cea mai obişnuită pentru zborurile spre Europa şi sud-estul Asiei”, a semnalat preşedintele asociaţiei, care va urmări situaţia „foarte de aproape”.

Avionul Boeing-777 al Malaysia Airlines a decolat joi de pe aeroportul din Amsterdam-Schiphol şi a dispărut de pe radare când zbura deasupra regiunii orientale Donetsk, scena luptelor dintre forţele guvernamentale din Ucraina şi rebelii pro-ruşi.

Autorităţile ucrainene afirmă că avionul a fost lovit de o rachetă în zona Donetsk, care se află sub controlul separatiştilor, în timp ce rebelii pro-ruşi acuză forţele loiale Kievului că au doborât avionul folosind un avion de vânătoare, relatează EFE.

ECA reprezintă peste 38.000 de piloţi europeni, din asociaţiile naţionale ale piloţilor din 37 de ţări europene. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Andrei Vochin, analiză dură: „Craiova are două boli: începe prost meciurile și le termină fără benzină”. E vinovat Filipe Coelho?
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat