Serviciile secrete SUA dispun de date privind lansarea rachetei cu care ar fi fost doborât avionul malaezian

Serviciile de informaţii ale SUA au înregistrat, se pare, lansarea rachetei care se presupune că a doborât avionul de pasageri malaezian în estul Ucrainei, într-o catastrofă de proporţii soldată cu 298 de morţi, scrie Wall Street Journal.
Iulian Tudor
18 iul. 2014, 07:20
Serviciile secrete SUA dispun de date privind lansarea rachetei cu care ar fi fost doborât avionul malaezian

Citând oficiali de la Pentagon, CNN relatase joi că mijloace tehnice americane au înregistrat momentul lansării rachetei asupra avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines şi căderea ulterioară a acestuia, potrivit Agerpres.

Un sistem de radiolocaţie a detectat activarea unui sistem antiaerian sol-aer şi a urmărit avionul înainte de căderea directă„, a declarat, sub rezerva anonimatului, un oficial al Ministerului american al Apărării.

Serviciile secrete americane, în baza analizei datelor operative, au stabilit că o singură rachetă a doborât avionul Boeing 777-200, care se afla în acel moment la o altitudine de croazieră, a relatat şi postul de televiziune american ABC, indicând că deocamdată nu se ştie dacă racheta a fost lansată de pe teritoriul Ucrainei sau al Rusiei şi nici cine a efectuat lansarea.

Imediat după prăbuşirea aeronavei cu pasageri în apropiere de oraşul Torez din Doneţk, consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Gheraşcenko a declarat că avionul care zbura la o altitudine de 10.600 metri a fost doborât cu o rachetă sol-aer a sistemului de rachete antiaeriene „Buk”.

Rebelii proruşi susţin că nu dispun de arme care să doboare un avion la o altitudine de zece km. De altfel, Kievul şi separatiştii se acuză reciproc de producerea tragediei aeriene, însă numai o anchetă „transparentă” şi „nepărtinitoare” ar putea elucida circumstanţele producerii acesteia, susţin experţii.

În acest context, unii experţi ruşi, citaţi de RIA Novosti, afirmă că echipamentele militare cu care este înzestrată armata ucraineană, angajată în acţiuni militare în estul ţării, datează din epoca sovietică şi sunt uzate moral şi tehnic. Ei nu exclud ca această catastrofă aeriană să fie o repetare a tragediei produse în 2001 când un avion de pasageri rusesc, a fost doborât, din eroare, de asupra Mării Negre, de o rachetă ucraineană, în timpul unor manevre.

Atunci, în cursul unor aplicaţii desfăşurate de unităţi ale antiaerienei ucrainene, o rachetă S-200 a doborât un avion rusesc Tu-154, cu 78 de persoane la bord (între care 66 de pasageri), pe ruta Tel-Aviv-Novosibirsk. Nici atunci nu au existat supravieţuitori, iar partea ucraineană nu şi-a asumat responsabilitatea nici după ce o anchetă a stabilit cu exactitate rolul său în acest accident, scrie Ria Novosti.

Citeşte şi: AVION PRĂBUŞIT UCRAINA: Premoniţia unui olandez. Ultima lui postare pe Twitter dă fiori

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
De ce a fost impresionat selecționerul naționalei de handbal la turneul din țările scandinave: ”Dimineața, din tot cartierul…”
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Frumoasa actriță a murit la doar 40 de ani. Nu se cunoaște cauza decesului
Playtech.ro
Cum scapi de gheața din curte fără să distrugi cimentul. Metode sigure
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântat Mario Alin. Anunțul făcut de familia adolescentului
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Mutarea care schimbă jocul. Ce cadou îi face Trump lui Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day