Peste 38 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o coliziune în lanţ, în centrul Chinei FOTO

38 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier în lanţ care a dus la explozia unei furgonete încărcată cu lichid inflamabil. Alte cinci persoane au fost rănite, patru dintre ele având arsuri grave.
Filip Stan
19 iul. 2014, 07:29
Peste 38 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o coliziune în lanţ, în centrul Chinei FOTO

Poliţia a avertizat că bilanţul accidentului va fi unul ridicat. După câteva ore de la producerea coliziunii, autorităţile încă nu comunicaseră detalii privind numărul morţilor şi răniţilor.

Accidentul s-a produs în provincia Hunan în jurul orei locale 03.00 dimineaţa (19.00 GMT, vineri), când o camionetă care transporta lichid inflamabil a intrat într-un autocar, provocând o explozie puternică, a precizat Xinhua, citat de Agerpres. Autocarul avea o capacitate de 53 de persoane. În total au fost distruse cinci vehicule. Patru persoane au reuşit să scape singure, cu arsuri grave.

CITEŞTE ŞI Tragic. Tânără la un pas de MOARTE după ce a petrecut toată noaptea într-un club de MANELE VIDEO

Potrivit televiziunii publice CCTV, coliziunea şi incendiul s-au soldat cu peste 40 de victime.

Mortalitatea pe şosele este o problemă acută în China, unde drumurile şi efectivele de şoferi sunt în expansiune rapidă. Totuşi, potrivit Ministerului chinez al Transporturilor, numărul morţilor în accidente rutiere a scăzut de la 104.000 în 2003 la 60.000 în 2012, deci de la circa 300 la sub 200 decese pe zi.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?