PNL îşi stabileşte luni candidatul la Preşedinţie

Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal (PNL) se reuneşte luni pentru a stabili candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres.
Filip Stan
20 iul. 2014, 10:06
PNL îşi stabileşte luni candidatul la Preşedinţie

Pe 28 iunie, în cadrul Congresului PNL, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu au fost propuşi pentru cursa prezidenţială. Reuniunea trebuia să voteze o rezoluţie cu privire la candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, însă Klaus Iohannis a retras acest document iar preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu-Quintus, a anunţat că Delegaţia Permanentă a partidului va alege candidatul liberalilor la Preşedinţie.

La acea dată, majoritatea organizaţiilor judeţene liberale anunţau că îl susţin pentru cursa prezidenţială pe Klaus Iohannis. De asemenea, mulţi lideri PNL doreau ca fostul preşedinte al partidului, Crin Antonescu, să fie inclus în cercetările sociologice pentru desemnarea candidatului comun PNL-PDL la prezidenţiale.

Recent, fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, afirma că este convins că el este cel mai potrivit candidat al dreptei la funcţia de preşedinte al României.

Antonescu a declarat că lupta pentru desemnarea candidatului dreptei la şefia statului este deschisă şi că actualul lider al PNL, Klaus Iohannis, ‘nu a fost nicio zi candidat la preşedinţie’ iar Cătălin Predoiu este ‘un candidat foarte serios’.

Emil Boc şi Crin Antonescu atacă PNL-PDL din direcţii diferite

Antonescu susţine că va solicita congresului comun PNL-PDL, care se va întruni pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, să voteze deschis.

Acesta a subliniat că, indiferent cine va fi candidatul dreptei, partidul va trebui să îl susţină pentru a deveni preşedinte al României.

Pe 26 iulie, liberalii se reunesc în congres extraordinar pentru aprobarea statutului partidului care va rezulta din fuziunea PNL-PDL şi aprobarea protocolului politic.

Candidatul comun al PNL-PDL la alegerile prezidenţiale va fi anunţat în 4-5 august, potrivit preşedintelui PDL, Vasile Blaga.

Crin Antonescu crede că este candidatul cu cele mai mari şanse la prezidenţiale

El a precizat că la alegerile prezidenţiale cele două partide vor candida ca o alianţă electorală.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Un medic din Cluj a fost găsit fără suflare după două zile! Cum a reacționat familia lui Neeraj Sheoraj
Fanatik.ro
Calculele calificării Craiovei după victoria lui Dinamo: „Va reuși Coelho cu rezervele ce n-a reușit Reghecampf cu titularii?”
Capital.ro
Cum se acordă pensia provizorie, cine are dreptul la ea și în ce condiții ar putea primi banii înainte de finalizarea dosarului
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Circulația este restricționată pe A1! Ce zone sunt afectate
iamsport.ro
A răbufnit după ce România a înregistrat cel mai slab rezultat din istorie la gimnastica feminină: ”M-a șocat! Nu se poate așa ceva!”
MediaFlux
Mari probleme la calcularea pensiilor. Casele de Pensii din țară vin cu vești proaste pentru pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT