MRU: Am decis să primesc funcţia de prim-vicepreşedinte PDL. Nu renunţ la candidatura pentru prezidenţiale

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a anunţat duminică că a decis să accepte funcţia de prim-vicepreşedinte în cadrul PDL, adăugând că nu renunţă la candidatura sa pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, transmite Agerpres.
Filip Stan
20 iul. 2014, 12:11
MRU: Am decis să primesc funcţia de prim-vicepreşedinte PDL. Nu renunţ la candidatura pentru prezidenţiale

‘Am decis să primesc funcţia de prim-vicepreşedinte din cadrul PDL. Trebuie să vă spun că nu am participat la negocieri şi ceea ce s-a obţinut este meritul şi responsabilitatea colegilor mei din FC şi a viitorilor colegi din PDL. În discuţiile pe care le-am avut cu actuala conducere a PDL mi-am exprimat opţiunea pentru a fi membru simplu, dar din respect pentru colegii mei din echipa de negociere a FC, din respect pentru aşteptările foarte înalte ale viitorilor noştri colegi din PDL şi ca garanţie a implicării noastre totale în construcţia de viitor politic al dreptei mă văd nevoit să accept această funcţie. Această funcţie are un caracter relativ temporar pentru că în urma contopirii celor două partide mari, PNL şi PDL, echipa de conducere a viitorului partid va avea o cu totul altă structură care va rezulta în urma alegerilor fireşti din interiorul structurii viitoare’, a declarat Ungureanu, într-o conferinţă de presă.

Ungureanu a mai spus că nu a renunţat la candidatura pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

‘Nu am renunţat la candidatura la Preşedinţie, dar vreau să fiu rezonabil, dacă e vorba de sondaje în momentul de faţă sondajele îl evidenţiază cu potenţial de victorie pe Klaus Iohannis, pe locul doi sunt eu, pe locul trei este Cătălin Predoiu. Echipa de negociere nu a discutat includerea în vreun sondaj pentru că nu am fi ajuns decât la această evidenţă. (…) Nu ar fi fost nici corect, nici bine pentru construcţie şi pentru mersul fuziunii între FC şi PDL ca între Cătălin Predoiu şi mine să apară aceiaşi situaţie care este astăzi între Crin Antonescu şi Klaus Iohannis. (…) Consider că pot îndeplini criteriile de reprezentare a candidatului la prezidenţiale şi de onorare a funcţiei celei mai înalte magistraturi din stat, de aici încolo, însă, decizia partidelor devine suverană’, a arătat Ungureanu.

Senatorul a adăugat că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca alegerile prezidenţiale din noiembrie ‘să nu se transforme într-un Stalingrad al dreptei’ şi îl va sprijini cu tot ceea ce are la îndemână pe viitorul candidat unic al dreptei, indiferent cine va fi acesta.

‘Faptul că nu renunţ la candidatură şi că o pun la dispoziţia deciziei politice a partidelor PDL şi PNL este argumentat şi de faptul că proiectul de ţară pe care l-am pregătit din postura de candidat al FC (…) cred că merită pus în dezbatere, merită analizat cu atenţie şi de ce nu acceptat parţial sau complet ca structură a viitorului program al candidatului la funcţia supremă din stat’, a punctat Ungureanu.

El şi-a exprimat speranţa că noul partid format din PDL şi PNL să treacă printr-un proces profund de purificare internă care să lase deoparte ‘oportunişti şi laşi’. ‘Nu putem merge mai departe cu oameni pătaţi, cu oameni politici a căror biografie e neagră, cu oameni dispuşi la compromisuri subterane pregătiţi să înjunghie pe la spate’, a spus Ungureanu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Un fost magistrat cere 100.000 de euro și rentă viageră de la Cotroceni după ce Nicușor Dan i-a întârziat pensionarea anticipată
Capital.ro
Preț carburanți 12 mai 2026. Motorina se ieftinește pentru a cincea zi la rând. Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină din România
Playtech.ro
Biciclete prinse de ţeava de gaz de pe casa scării. Cum încalcă românii care stau la bloc legea, se dau amenzi mari
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marius Dorin Mihălcică, tată a doi copii, s-a stins din viață la doar 51 de ani: „Drum lin către stele, Marius!”
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi