Trei fetiţe şi două femei, salvate de pompieri din mijlocul unui râu VIDEO

Trei fetiţe şi două femei au fost salvate luni de pompierii militari din Deva, după ce au rămas captive pe o insuliţă de pe cursul râului Strei, în zona localităţii Petreni, operaţiunile de aducere la mal a celor cinci persoane fiind extrem de dificile din cauza curentului foarte puternic al apei.
Filip Stan
21 iul. 2014, 16:35
Trei fetiţe şi două femei, salvate de pompieri din mijlocul unui râu VIDEO

Cele cinci persoane au rămas pe o insuliţă aflată la mijlocul albiei râului Strei, după ce pe acest curs de apă s-a produs o deversare controlată de la hidrocentrala din amonte. Râul a crescut cu un metru în câteva minute, iar fetiţele şi cele două femei n-au mai reuşit să revină pe mal din cauza curentului extrem de puternic„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, căpitan Anemona Doda, pentru Agerpres.

Ea a explicat că, iniţial, echipele de salvare au reuşit să aducă la mal pe una dinte cele cinci persoane, pe care au prins-o într-o vestă de salvare şi un brâu special, după care au legat-o cu o cordelină şi au tras-o spre uscat. Din cauza curentului foarte puternic, pentru următoarele patru persoane salvatorii s-au văzut nevoiţi să se mute pe celălalt mal al râului, de unde au reuşit să ducă operaţiunea la bun sfârşit.

Reprezentanta ISU Hunedoara a menţionat că persoanele care merg la iarbă verde pe malul râului Strei trebuie să fie atente şi să nu se îndepărteze prea mult de mal, deoarece din amonte poate fi deversată apă din barajele hidrocentralelor. În aceste condiţii, există riscul ca oamenii să fie surprinşi de apa care creşte rapid şi are forţă.

De altfel, în ultimele două zile, pompierii militari au mai intervenit pentru salvarea altor şapte persoane care au rămas blocate în mijlocul râului Strei, pe insuliţa din zona satului Petreni.

De regulă, adâncimea râului Strei nu depăşeşte glezna unui om, însă atunci când hidrocentralele din amonte deversează pe albia acestuia, parametri se modifică rapid, astfel că apa ajunge să crească în câteva minute cu un metru.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Serviciile de informații din SUA avertizează asupra riscului unui atac al Rusiei asupra NATO. Scenariul ar putea deveni posibil până în 2029
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat