ADRIAN NĂSTASE poate fi ELIBERAT CONDIŢIONAT. Instanţa i-a ADMIS cererea, dar DNA va contesta decizia

ADRIAN NĂSTASE poate fi ELIBERAT. Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea fostului premier de eliberare condiţionată din închisoare, însă decizia nu este definitivă. DNA a anunţat că va contesta decizia.
Iulian Tudor
23 iul. 2014, 13:04
ADRIAN NĂSTASE poate fi ELIBERAT CONDIŢIONAT. Instanţa i-a ADMIS cererea, dar DNA va contesta decizia

Judecătoria Sectorului 4 a admis, miercuri, cererea fostului premier ADRIAN NĂSTASE de eliberare condiţionată din închisoare. Decizia nu este definitivă, iar DNA a anunţat va contesta decizia magistraţilor.

Contestaţia se va judeca la Tribunalul Bucureşti, care va lua o decizie definitivă în acest caz. Dacă Tribunalul Bucureşti va menţine hotărârea Judecătoriei Sectorului 4, ADRIAN NĂSTASE va fi eliberat.

Până la judecarea contestaţiei, ADRIAN NĂSTASE rămâne în penitenciar.

ADRIAN NĂSTASE a declarat, miercuri, în faţa instanţei, că nu va recunoaşte acuzaţiile pe care i le-a adus DNA nici dacă procurorii vor cere 10 ani de închisoare.

‘Reeducarea, în ceea ce mă priveşte, dacă înseamnă că trebuie să vin în faţa DNA şi să zic că acuzaţiile au fost corecte, nu o voi face niciodată. Poate DNA să ceară 10 ani de detenţie. De altfel, am făcut şi demersuri la CEDO pentru a ataca sentinţele primite’, a declarat ADRIAN NĂSTASE în faţa instanţei, relatează Agerpres.

CITEŞTE ŞI ADRIAN NĂSTASE aşteaptă eliberarea: După ce ies din închisoare, fac o conferinţă de presă VIDEO

Înainte de verdictul Instanţei, Andrei, fiul cel mare al fostului premier, declarase că el crede că tatăl său va fi eliberat.

Am convingerea că instanţa va analiza tot dosarul. Îndeplinim toate condiţiile să fim eliberaţi condiţionat. Nu cred că există vreun dubiu asupra modului în care tatăl meu întotdeauna a procedat, s-a comportat şi se comportă în continuare. Răspunsul este da: cred că vom avea parte de veşti bune”, a spus Andrei.

CITEŞTE ŞI ADRIAN NĂSTASE, schimbat radical după 7 luni de închisoare FOTO VIDEO

La data de 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca la cei patru ani de închisoare primiţi de fostul premier în dosarele ‘Zambaccian’ şi ‘Trofeul calităţii’ să se adauge şase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât acesta va executa în final patru ani şi şase luni de închisoare.

ADRIAN NĂSTASE a fost condamnat pe 6 ianuarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul ‘Zambaccian’. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul ‘Trofeul calităţii’, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

În dosarul ‘Zambaccian’, ADRIAN NĂSTASE a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

ADRIAN NĂSTASE, în faţa instanţei: Nu voi recunoaşte acuzaţiile DNA nici dacă cere 10 ani de închisoare

În dosarul ‘Trofeul calităţii’, ADRIAN NĂSTASE a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ”influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat ‘Trofeul calităţii în construcţii’ cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sondaj Național. El este cel mai bun jucător de la CM 2026! Românii au ales între Yamal, Messi, Mbappe și Dembele
Capital.ro
Rata ocupării forței de muncă în creștere, piața muncii în ușoară scădere în primul trimestru 
Playtech.ro
Cine sunt angajații de la stat care primesc spor de dronă. Suma impresionantă plătită anual de România
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Andrei Nicolescu, scandal uriaș cu Decebal Rădulescu și Vali Moraru în direct: ”Aveți informația de la un șpriț cu cineva!” / ”Azi mi-ați dovedit că mințiți”
MediaFlux
Ajutoare de urgență pentru sute de familii din țară. Guvernul a alocat peste 1,7 milioane de lei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți