Senatul, în „curăţenie generală”: Marmura interioară va fi albită, scara de acces reparată. Vezi costurile

Senatul este pe durata vacanţei parlamentare într-o perioadă de 'curăţenie generală', lucrările de albire a marmurei interioare şi de reparare a scării principale de acces în instituţie urmând să fie finalizate până la data de 1 septembrie, când începe cea de-a doua sesiune ordinară a anului în curs.
Marius Neagu
23 iul. 2014, 14:34
Senatul, în

‘În perioada de vară facem curăţenie generală. Prin programul de investiţii la nivel de zonă pe care o administrăm din Parlament, scara de acces din A1 (Senat), care este o scară monumentală, va fi reparată anul acesta. Am reuşit să recuperăm toate materialele din ea şi, în prezent, suntem în situaţia în care montăm cu specialiştii pe care îi avem. Sperăm ca până pe data de 1 septembrie, când vin domnii senatori la serviciu, să finalizăm. Dacă nu avem surprize din partea constructorilor şi a celor care ne aprovizionează cu materiale, care sunt puţin mai delicate, atunci ne încadrăm în termen’, a declarat secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, miercuri, la Parlament, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, reparaţia scării costă aproximativ 162.000 lei, sumă la care s-a ajuns prin licitaţie, în timp ce produsele folosite pentru albirea marmurei interioare au fost achiziţionate cu 24.000 lei.

‘În momentul în care ataci o lucrare, vii cu o sumă estimativă şi dorinţa oricărui investitor, aşa cum suntem noi, e să scoatem o valoare mică şi banii pe care îi avem prevăzuţi anul acesta la capitolul Reparaţii Capitale să îi folosim şi în alte zone. În Palat facem o serie de rectificări la marmura care a fost aşezată. (…) Marmura, pentru a reduce preţul de cost, îi rectificăm suprafaţa pe care noi o folosim printr-un import de produse chimice. Iniţial, de la 186.000 lei, cât costau produsele pe piaţa noastră cu aprovizionare prin firmele de specialitate, ne ajunge la 24.000 lei iar manopera integral este a noastră prin forţa de muncă pe care o avem la dispoziţie‘, a spus Vărgău.

El a precizat că de efectuarea lucrărilor se ocupă şapte angajaţi ai Senatului. ‘A fost soluţia cea mai ieftină, pentru că avem bani mai puţini’, a adăugat Vărgău.

În opinia sa, lucrările de reparaţie şi întreţinere ar fi trebuit să fie realizate ‘probabil prin anul 1990’, însă ele vor fi efectuate acum cu banii pe care îi are Senatul şi ‘fără niciun fel de bani primiţi prin rectificare bugetară sau prin alte surse’.

Întrebat dacă la viitoarea rectificare bugetară vor fi solicitate sume suplimentare pentru bugetul Senatului, Ion Vărgău a replicat: ‘Dacă avem nevoie de bani mai mulţi, încercăm să convingem că e nevoie să mai primim. Dar şi în condiţiile astea eu zic că ne descurcăm dacă avem grijă de bani’.

Legat de sumele disponibile în bugetul Senatului pentru deplasări externe, secretarul general al instituţiei a afirmat că sunt acoperite cheltuielile deplasărilor care au fost aprobate de Biroul Permanent la începutul anului în curs.

‘Acţiunile suplimentare care apar am văzut că Biroul Permanent le respinge’, a mai spus Vărgău.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Clubul la care Răzvan Lucescu a făcut istorie se privatizează. Arabii au pus două miliarde de dolari pe masă
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Curentul se scumpește din ianuarie 2026. Calcul: cât vei plăti pentru 100 kWh
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dani Mocanu și fratele său rămân în Italia. Instanța a amânat hotărârea privind extrădarea acestora în România
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Locuințele și mașinile „de lux” vor fi taxate triplu din 2026. Cum se stabilește valoarea și ce rol are formularul ANAF 216
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”