Patriciu, obligat de tribunal să dea un milion de euro nevestei

MIC.RO Retail trebuie să plătească o datorie firmei Alpha Domus, deţinută de soţia lui Dinu Patriciu.
Andrada Ghira
15 feb. 2012, 10:48
Patriciu, obligat de tribunal să dea un milion de euro nevestei

MIC.RO Retail, firma prin care omul de afaceri Dinu Patriciu a dezvoltat lanţul de magazine cu acelaşi nume, a fost obligată de instanţă să plătească contravaloarea unor servicii prestate chiar de firma de arhitectură unde Dana Patriciu, soţia acestuia, este acţionar.

Cel mai probabil, serviciile prestate de compania Danei Patriciu au fost pentru proiectarea şi amenajarea spaţiilor comerciale ale magazinelor MIC.RO.

La data de 6 decembrie 2011, firma Alpha Domus a depus o cerere la Tribunalul Bucureşti prin care solicita  plata contravalorii serviciilor prestate pentru debitoarea MIC.RO Retail.

După o amânare, decizia Tribunalului Bucureşti a fost pronunţată la data de 2 februarie. Instanţa a admis cererea creditoarei, Alpha Domus.

Astfel, firma lui Dinu Patriciu trebuie să plătească datoria în termen de 20 de zile de la comunicare. Suma? 925.000 de euro (3,97 milioane lei), pentru serviciile prestate şi alţi 56.000 de euro pentru penalităţi de întârziere.

Alpha Domus este o firmă care activează în domeniul proiectării şi antreprizei de construcţii. Dana Rodica Patriciu, soţia lui Dinu Patriciu, deţine 30% din capitalul social al firmei, alături de Ioana Pleşoianu (30%), Iacobescu Mihai (30%) şi Răducu Carmen (10). Firma a fost înfiinţată în 2001 de Dana Patriciu.

În 2010, Alpha Domus a avut o cifră de afaceri de 1,12 milioane de euro, un profit net de 316.000 euro şi datorii de 72.000 de euro, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor. La sfârşitul anului 2010, firma avea 19 angajaţi.

Pe 14 februarie, MIC.RO Retail şi-a cerut insolvenţa. Termenul de judecată este stabilit pentru data de mâine, 16 februarie. În ultimele luni, la adresa MIC.RO Retail au fost înregistrare la Tribunal mai multe cereri de intrare în insolvenţă din partea furnizorilor nemulţumiţi că nu şi-au primit banii.

 

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Pentru ce salariu renunță Marcel Ciolacu la scaunul de deputat. Fostul premier candidează la șefia CJ Buzău
Capital.ro
Românii care nu mai pot obține cartea de identitate. Actele sunt declarate nule. Dosarul este respins pe loc
Playtech.ro
Un simplu şurub, secretul pentru a nu mai auzi zgomotele vecinilor. Cum funcţionează trucul
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un bărbat aflat în stare gravă nu a fost verificat timp de cinci zile, la Spitalul Bagdasar-Arseni. Doi medici au fost reținuți de procurori
iamsport.ro
Dani Coman și Dan Alexa au fost implicați în lupte ilegale de stradă! Sumele exorbitante pe care le încasau
MediaFlux
Se șterg datoriile pentru români și firme. Care e suma minimă care se iartă rău-platnicilor
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai