Dan Voiculescu: Traian Băsescu doreşte să devină dictatorul Europei şi al Rusiei

Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, consideră că Traian Băsescu se situează prin declaraţiile sale publice împotriva poporului român, informează Agerpres.
Filip Stan
24 iul. 2014, 14:08
Dan Voiculescu: Traian Băsescu doreşte să devină dictatorul Europei şi al Rusiei

„Observ cu tristeţe că, după ce a construit un sistem dictatorial în România, Traian Băsescu doreşte să devină dictatorul Europei şi al Rusiei. E ridicol ca un om de o dimensiune atât de mică să judece public partenerii europeni situându-se, în acelaşi timp, pe poziţii antieuropene şi antiruseşti”, scrie Voiculescu joi într-o postare pe blogul său.

Potrivit acestuia, Traian Băsescu nu realizează „cât de ridicol este” atunci când se doreşte a fi lider mondial în disputa cu Barack Obama, Angela Merkel şi Vladimir Putin şi nici ‘cât de mult rău poate face’ propriului popor.

„Înainte de plecarea de la Cotroceni, Băsescu continuă să facă rău românilor. Mai au românii sentimente de patriotism?”, îşi încheie Dan Voiculescu, printr-un post-scriptum, postarea pe blog, în care a mai apreciat drept „regretabil” faptul că instituţii de presă „contribuie la acţiunea periculoasă” a lui Traian Băsescu.

Traian Băsescu a reproşat colegilor săi din Consiliul European poziţia prea concesivă faţă de Rusia de la începutul izbucnirii crizei ucrainiene, poziţie ce nu a făcut decât să încurajeze agresivitatea rusă şi să conducă la tragedia aviatică din Ucraina.

Într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni în care a prezentat poziţia României faţă de înăsprirea sancţiunilor Uniunii Europene faţă de Rusia, Traian Băsescu a afirmat că şi Uniunea are partea sa de vină pentru tragedia aviatică din Ucraina în care un avion civil a fost doborât de către insurgenţi, toţi pasagerii fiind ucişi.

Care este responsabilitatea UE? Putea să facă mai mult decât a făcut? Răspunsul meu este categoric da. Sancţiunile economice aspre trebuiau introduse de mai multă vreme. Tot timpul au fost argumente: o ţară are investiţii mari, alta are de livrat echipamente sofisticate, alta este dependentă de gaze, altele pur şi simplu au spus că e bine să fii şi cu UE şi cu Rusia în acelaşi timp şi să ai o poziţie moale„, a comentat Băsescu poziţia ezitantă a Uniunii faţă de adoptarea unor sancţiuni ce riscau să producă un război economic cu Rusia.

Preşedintele României a susţinut că liderii europeni au lăsat în plan secund valorile pe care a fost fondată Uniunea. „Cu certitudine, este importantă şi partea economică, dar în UE vorbim despre valori şi aş vrea să ştiu care este cea mai mare valoare a Uniunii Europene. Nu cumva este cetăţeanul european şi siguranţa lui? Sigur că avem şi valori economice, dar s-a ajuns la un punct la care am avut de optat între siguranţa cetăţenilor şi interesele economice. Este timpul ca Europa să pună pe primul plan siguranţa cetăţenilor ei. Au murit 192 de cetăţeni europeni şi nu consider că viaţa lor este mai preţioasă decât viaţa amărâţilor de ucrainieni care mor în est. Dar acum suntem în faţa unei realităţi: pentru că nu l-am descurajat la timp pe Putin, luni după amiază au murit 192 de cetăţeni olandezi. Dacă noi în Consiliu eram fermi şi puneam valoarea omului deasupra la orice, nu puteam lua măsurile de descurajare în timp util?”, a spus Băsescu.

Acesta şi-a exprimat temerea ca o parte din ţările Uniunii să fie dispuse să sacrifice ţările din apropierea Rusiei pentru a avea o relaţia confortabilă cu aceasta. „Nu cumva avem riscul să fie mai importante considerentele economice decât solidaritatea cu statele din flancul estic? Europa trebuie să revină în practică la valorile ei reale, iar Rusia trebuie tratată prin această prismă chiar dacă avem pierderi economice consistente. Cu siguranţă, pierderile vor fi mai mici decât ale Rusiei”, a spus Băsescu.

Preşedintele României a arătat că deciziile ultimului Consiliu European asigură premisele adoptării unor sancţiuni mult mai dure faţă de Rusia care, de data aceasta, să vizeze companiile şi oligarhii ruşi care îi susţin pe separatiştii din Donbass. Mâine se va desfăşura Consiliul Afaceri Externe ce va găsi forma juridică de a se trece la aplicarea de sancţiuni împotriva unor entităţi (…) Cheia este cât de concesivi vor fi reprezentanţii statelor în stabilirea listelor”, a spus Băsescu.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Șoferul microbuzului implicat în accidentul din Timiș era drogat. Polițiștii au preluat două pliculețe suspecte
Fanatik.ro
Marius Șumudică anunță din Arabia Saudită jucătorul de care depinde FCSB. Este un mesaj public pentru Gigi Becali – FCSB fără el e ca nunta fără lăutari
Capital.ro
Noua carte de identitate electronică. Schimbare pentru milioane de români. Conține și semnătură electronică
Playtech.ro
De câte ori trebuie să aerisești casa iarna ca să nu apară condensul sau mucegaiul
Adevarul
Românul brutar care a ajuns cioban în Spania și a câștigat de cinci ori mai mult. Acum are propria afacere: „Tot ce vindem este proaspăt”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei frați de 6, 8 și 9 ani au murit sub ochii mamei lor după ce au căzut într-un lac în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Mircea Lucescu și-a dat acordul să antreneze Steaua, dar Valentin Ceaușescu s-a opus dintr-un motiv uluitor
MediaFlux
Se schimbă banii în România. Anunț de la BNR privind prima modificare a bancnotelor
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil