AVION PRĂBUŞIT în Mali. Air Algerie: A fost găsită cea de-a doua cutie neagră

Experţii Misiunii ONU în Mali (Minusma) desfăşuraţi la locul prăbuşirii avionului companiei Air Algerie au găsit cea de-a doua cutie neagră a aparatului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Misiunii, Radhia Achouri.
Iulian Tudor
26 iul. 2014, 13:38
AVION PRĂBUŞIT în Mali. Air Algerie: A fost găsită cea de-a doua cutie neagră

‘A doua cutie neagră’ a avionului ‘a fost găsită în această dimineaţă (sâmbătă) la locul prăbuşirii’ de către experţii Minusma desfăşuraţi în zona Gossi, la circa 100 km de Gao (în nordul Mali), a precizat Radhia Achouri, potrivit AFP.

Prima cutie neagră a fost recuperată şi trimisă vineri la Gao de către militari francezi, după cum a indicat preşedintele francez Francois Hollande.

Un avion Air Algerie s-a prăbuşit joi în nordul Mali. Zona unde se află resturile avionului a fost reperată datorită unei drone de observaţie Reaper a armatei franceze, cu baza la Niamey, a precizat vineri Ministerul Apărării.

Avionul a decolat în noaptea de miercuri spre joi de la Ouagadougou, cu 110 pasageri şi şase membri ai echipajului, cu destinaţia Alger. Aeronava a dispărut de pe radare la 50 de minute de la decolare.

CITEŞTE ŞI Primele imagini cu epava avionului Air Algerie, care s-a prăbuşit în Mali VIDEO

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Fratele Mădălinei Manole rupe tăcerea! Mărturisiri, în exclusivitate, duminică, la „Spynews TV”
Fanatik.ro
CFR Cluj, la un pas de dezastru! Neluțu Varga trebuie să facă rost de 2 milioane de euro în maximum o săptămână
Capital.ro
Curs valutar joi, 9 iulie. Cât valorează euro, dolarul și gramul de aur. BNR a publicat ultimele date
Playtech.ro
Se schimbă regulile de pensionare pentru unele femei din august 2026. Ce stagiu de cotizare va fi necesar
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 7 ani și-a pierdut viața pe calea ferată din Ialomița. Traficul feroviar a fost oprit
iamsport.ro
Consideră că FCSB ”a făcut o mare greșeală” cu fotbalistul pe care MM Stoica nu l-a mai vrut la echipă: ”Am discutat cu Inter și cu AC Milan pentru el”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?