Virusul hepatitei E descoperit în sângele donatorilor: alertă pentru Europa

În Marea Britanie, un donator de sânge din 3.000 este purtător al virusului hepatitei E care poate provoca o boală de ficat, potrivit unui studiu care ridică problema iniţierii unei depistări sistematice a donatorilor infectaţi, în Europa, informează luni AFP.
Alina Costache
28 iul. 2014, 06:23
Virusul hepatitei E descoperit în sângele donatorilor: alertă pentru Europa

Publicat luni de revista medicală The Lancet, cu ocazia zilei mondiale împotriva hepatitei, studiul, o analiză sistematică a donatorilor de sânge, a relevat că 79 de donatori din 225.000 erau infectaţi cu o tulpină a virusului (VHE, în engleză HEV), genotipul 3, predominantă în ţările dezvoltate.

Hepatita E poate fi contractată prin intermediul animalelor infectate (fermieri, veterinari), prin alimente (consumul de carne de porc, sau vânat – porc mistreţ, cerb – fiartă sau prăjită insuficient) sau prin apă contaminată (transmitere oro-fecală), în ţările în dezvoltare, şi prin transfuzie sangvină. Transmiterea de la mamă la făt poate avea loc în perioada de sarcină.

Virusul a fost transmis la 18 din 43 de pacienţi (42%) care au primit transfuzii cu sânge găsit pozitiv la teste, au declarat autorii studiului. Specialistul Richard Tedder, de la Unitatea de virusologie din cadrul serviciului de sănătate publică din Londra, şi colegii său au apreciat că există între ‘80.000 şi 100.000’ de infecţii cu virusul hepatitei E anual în Marea Britanie. O frecvenţă similară a fost raportată în Suedia şi în Germania, ceea ce sugerează, potrivit lor, că acest virus s-a răspândit pe continentul european. 

Majoritatea bolnavilor se vindecă fără tratament, dar virusul poate fi periculos, mai ales pentru femeile gravide sau pentru cei imunodeficienţi, bolnavii de cancer sau cei care sunt supuşi unui transplant, categorii care riscă să dezvolte o boală gravă de ficat. O concluzie surprinzătoare, a declarat revistei The Lancet Jean-Michel Pawlotsky, specialist în hepatite virale la spitalul Henri Mondor din Paris.

El a sublinia necesitatea punerii în practică a unei depistări sistematice a donatorilor de sânge pentru virusul heptitei E în regiunile unde acesta a devenit endemic, precum Uniunea Europeană, inclusiv Franţa. În lume, numărul infecţiilor provocate de virusul (VEH/HEV) este estimat la 20 de milioane în fiecare an, cazurile acute de hepatită E la peste 3 milioane, iar numărul deceselor la 56.000, potrivit OMS.

China a produs şi a omologat un vaccin împotriva hepatitei E, care nu este însă disponibil în întreaga lume. În lipsa unui tratament specific, specialiştii recurg la ribavirin, medicamentul antiviral folosit şi pentru alte infecţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT