POVEŞTI INCREDIBILE cu oameni care au supravieţuit după ce au CĂZUT din AVION, fără paraşută FOTO

Accidentele aviatice din ultima perioadă au speriat lumea, sute de oameni murind în câteva săptămâni. Cu toate acestea, există şi persoane care au căzut de la mii de metri înălţime, dar au supravieţuit, unii dintre ei chiar cu răni uşoare.
Alina Costache
10 aug. 2014, 06:17
POVEŞTI INCREDIBILE cu oameni care au supravieţuit după ce au CĂZUT din AVION, fără paraşută FOTO

Deşi pare greu de crezut, există oameni care au reuşit să supravieţuiască după ce au căzut şi de la zece kilometri distanţă de Pământ, atingând viteze chiar şi de peste 200 de kilometri pe oră.

Shayna Richardson, o femeie din America, a avut ghinionul să fie la un pas de moarte în primul său salt solo cu paraşuta. Aceasta nu s-a deschis şi tânăra a picat în gol, de la trei kilometri, atingând o viteză de 241 de kilometri pe oră. În mod miraculos, chiar dacă s-a izbit de asfalt direct cu faţa, ea a supravieţuit. Mai mult, până şi fătul pe care îl purta în pântece, fără să ştie, s-a născut sănătos câteva luni mai târziu.

Vesna Vulovic, o fostă stewardeză a liniilor aeriene din Iugoslavia a avut parte de un incident care i-a schimbat viaţa după ce avionul în care se afla a explodat din cauza unei bombe ascunse. În momentul exploziei, ea se afla în coada avionului, reuşind să supravieţuiască chiar dacă a căzut de la 10 kilometri distanţă pe un munte acoperit de zăpadă. În prezent, ea deţine recordul Guiness pentru persoana care a căzut de la cea mai mare înălţime fără paraşută şi a supravieţuit.

Michael Holmes a fost cea mai tânără persoană care a devenit instructor de paraşutism, dar cariera sa a fost la un pas să se termine subit după ce a căzut de la cinci kilometri din cauză că paraşuta sa nu s-a deschis. El a căzut într-un tufiş, cu o viteză de 160 de kilometri pe oră. În mod incredibil, s-a ales doar cu un plămân perforat şi o gleznă ruptă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a evita avioanele de luptă nemţeşti, locotenentul Ivan Chisov a sărit din avionul său deja lovit de gloanţe, un bombardier Ilyushin Il-4 bomber de la o altitudine de 6.000 de metri. Cu toate că a vrut să îşi deschidă paraşuta, pilotul a leşinat înainte să facă acest lucru. Astfel, a căzut în gol, cu o viteză de 200 de kilometri pe oră, pe marginea înzăpezită a unui munte. În mod miraculos, a supravieţuit, cu toate că s-a lovit la coloană şi a avut pelvisul sfărâmat.

Juliane Koepcke, o femeie din America, a uimit o lume întreagă după ce, în Ajunul Crăciunului, a fost singura supravieţuitoare a unei tragedii aviatice. Zborul LANSA 508 s-a prăbuşit într-o pădure amazoniană, de la o înălţime de 3.000 de metri. Într-un mod extraordinar, ea a fost singura supravieţuitoare.

Sergentul Nicholas Alkemade a avut de făcut o alegere dificilă în momentul în care avionul pe care îl pilota a luat foc. Mai mult, fiecare paraşută aflată la bord a ars, motiv pentru care a fost obligat să se arunce în gol, căzând de la 5.400 de metri. Miraculos, el a căzut într-o pădure de pini şi s-a ales doar cu o gleznă luxată.


Alan Magee, pilotul unui bombardier B-17 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a căzut de la 7.000 de metri după ce s-a aruncat din avion şi a căzut prin tavanul de sticlă al unei gări. Cu toate că avea 28 de cioburi în corp şi mai multe oase rupte, el a trăit pentru a povesti această experienţă şocantă.


Steve Fossett, un celebru pilot de baloane cu aer cald, a avut noroc cu carul la scurt timp după ce balonul său cu aer cald a explodat la 7 kilometri deasupra solului. Astfel, nu numai că a supravieţuit căderii în ocean, dar a reuşit să nu fie mâncat de rechini.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Diana Șucu: „Rugăciunea mea e mai puternică decât a celorlalți”. Gigi Becali a auzit-o și i-a dat un sfat în direct! Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Cât costă o casă la roșu de 110 mp utili, în 2026. Un constructor a pus pe hârtie toate cheltuielile
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Băi, e incredibilă!”. Soția unui cunoscut cântăreț l-a cucerit pe Prunea: ”E o mână de fată, dar ce a făcut acolo…”
MediaFlux
Raport asupra alegerilor prezidențiale din România. Congresul SUA acuză Comisia Europeană de măsuri agresive de cenzură
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil