Situaţii în care părinţii fac greşeli mai mari decât copiii lor

1. Părintele care cedează atunci când, la formularea unui ordin, copilul amână „încă puţin” („David, acum trebuie să închidem calculatorul şi să te pregăteşti de culcare”, „Mai stau încă 5 minute! Niciodată nu mă laşi să termin jocul!” , „Bine, dar doar 5 minute!”) – această atitudine denotă inconsecvenţă din partea părintelui, lucru care îl va face pe copil să ignore pe viitor solicitarea adultului.

2. Părintele care încearcă să-i explice copilului că nu are dreptate să plângă/să fie furios („nu mai plânge/nu ai de ce să plângi”)- explicaţiile nesfârşite, cicălelile sunt un mijloc pentru copil de a obţine multă atenţie din partea adulţilor, dar aceasta este o atenţie negativă, care însă are funcţie de recompensă pentru copil. Astfel, copilul care învaţă din atitudinea adultului că poate obţine atenţie îi va întări acest comportament de protest în situaţii care îi provoacă frustrare. Ideal ar fi ca părintele să valideze emoţia copilului chiar dacă nu este de acord cu felul în care acesta se comportă („înţeleg că eşti supărat/furios/nemulţumit”) şi să-i ofere acestuia timp de liniştire, în care i se poate spune „te las să te linişteşti şi, când vei fi liniştit, vom face X” – în acest fel, atenţia negativă pe care copilul o primeşte este diminuată, şi ansele ca el să înceteze plânsul sunt mai mari.

3. Părintele care încearcă că-i distragă atenţia copilului („să-l păcălească”) de la obiectul/activitatea dorită de acesta în timpul unei crize de furie prin diverse acţiuni („uite, jocul acesta pare mai interesant/ uite, râd copiii de tine/ „vai, ia uite ce am eu aici”) – este tot un tip de atenţie negativă, care întăreşte comportamentul copilului în situaţii similare.

Citeşte mai mult pe unica.ro

Citeşte şi Feluri în care să vorbeşti ca să te asculte copilul