ANCHETĂ în cazul băiatului de 14 ani care s-a înecat la ştrand

Reprezentanţii Primăriei Vaslui au demarat, luni, o anchetă administrativă în cazul angajaţilor de la Ştrandul Municipal, după ce un copil în vârstă de 14 ani a murit înecat duminică.
Iulian Tudor
04 aug. 2014, 11:20
ANCHETĂ în cazul băiatului de 14 ani care s-a înecat la ştrand

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, dispariţia copilului a fost anunţată la numărul de urgenţă 112 cu întârziere, iar autorităţile încearcă să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut incidentul.

„În cursul zile de luni, prin ordin al primarului a fost desemnată o comisie care a demarat o anchetă administrativă în acest caz. Verificările se fac în paralel cu ancheta poliţiştilor şi procurorilor şi urmează să vedem ce măsuri se impun”, a declarat pentru AGERPRES viceprimarul municipiului Vaslui, Sorin Radu.

Cadavrul copilului decedat duminică a fost transportat la morgă, urmând să fie efectuată necropsia.

Citeşte şi TRAGEDIE la Mamaia: Un bărbat din Bucureşti şi fetiţa lui de 5 ani s-au ÎNECAT în mare

„Potrivit celor trei minori care l-au însoţit pe băiatul decedat la ştrand, acesta nu ştia să înoate. Copiii au intrat împreună în apă, iar trei dintre ei au ieşit, au mai stat pe pătură şi s-au băgat din nou în apă fără ca nimeni să sesizeze momentul în care băiatul ar fi strigat după ajutor. La un moment dat, prietenii au început să-l caute în exterior, crezând că minorul a ieşit din bazin şi nu l-a sesizat nimeni. Copiii au anunţat administratorul ştrandului, au căutat copilul o perioadă, după care i-au indicat salvamarului locul în care prietenul lor intrase în bazin, acesta a intrat în apă, nu a găsit copilul şi a anunţat dispariţia lui la numărul de urgenţă 112, după care la faţa locului au ajuns poliţişti, pompieri şi cadre medicale. Reprezentanţii ISU au scos copilul chiar din zona indicată anterior de copii, într-un loc în care adâncimea bazinului este de 1,6 metri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, Mihaela Ştraub.

Reprezentanţii IPJ au solicitat Primăriei municipiului Vaslui o serie de documente pentru a se stabili care sunt atribuţiile de serviciu conform fişei postului pentru angajaţii Ştrandului Municipal.

Un copil în vârstă de 14 ani a murit, duminică după-amiază, după ce s-a înecat într-un bazin al Ştrandului Municipal din Vaslui.

Citeşte şi O nouă TRAGEDIE în Mamaia. Băiatul de 19 ani care fusese resuscitat de medici pe plajă a murit la spital

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, reacție vehementă despre intrarea lui Puiu Popoviciu în acționariatul Universității Craiova: „Subiect închis!”. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor