Cristian Diaconescu, SCENARIU după prezidenţiale: Nu ar fi exclus ca cineva din opoziţie să devină premier

Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP) la prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a declarat luni că nu ar fi exclus ca o persoană din opoziţie să devină prim-ministru, iar cineva dintr-o altă zonă politică să devină preşedinte, 'după cum arată câteva componente destul de importante din actuala opoziţie'.
Ionela Marcu
04 aug. 2014, 13:15
Cristian Diaconescu, SCENARIU după prezidenţiale: Nu ar fi exclus ca cineva din opoziţie să devină premier

Eu voi candida până la capăt şi în ceea ce mă priveşte este exclusă o astfel de variantă. Dar repet, sunt semne de întrebare în legătură cu poziţionările unor vectori politici din opoziţie şi, din această perspectivă, am o serie de suspiciuni care mie mi se par întemeiate’, a declarat Diaconescu, după şedinţa Consiliului Executiv Naţional al PMP, citat de Agerpres.

Întrebat dacă aceste suspiciuni îl vizează pe Vasile Blaga, Diaconescu a spus: ‘Nu candidează Vasile Blaga. În orice caz, atâta vreme cât cei care au fost sprijinitorii proiectelor preşedintelui Traian Băsescu astăzi tac, atâta vreme cât cei care au fost în perioada de suspendare sprijinitori ai statului de drept astăzi tac şi fac mai mult decât o serie de cooperări politice, ascunzându-şi unul altuia turpitudinea faţă de stat, am argumente să am mari suspiciuni în ceea ce priveşte onestitatea acestor oameni şi în legătură cu faptul că vor face posibile tot felul de aranjamente politice, pe care le vor motiva prin politica faptului împlinit’.

CITEŞTE ŞI Cristian Diaconescu, despre candidatura lui Dacian Cioloş: Toată dezbaterea internă îi poate afecta şansele

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Viața la bloc 2026. Camerele video montate în scara blocului. Reguli pentru proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți