Avion prăbuşit pe un câmp de lângă Paris

Doi belgieni şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi, miercuri, după ce un avion care zbura spre Belgia s-a prăbuşit din motive necunoscute pe un câmp situat la aproximativ 50 de kilometri est de Paris.
Alina Costache
06 aug. 2014, 17:32
Avion prăbuşit pe un câmp de lângă Paris

Încă un avion s-a părbuşit. Aparatul, de tip TBM 700, s-a prăbuşit în localitatea Saint-Jean-les-Deux-Jumeaux, de lângă Paris.

„Avionul transporta cinci persoane cu naţionalitate belgiană”, a declarat prefectura departamentului Seine-et-Marne. „Bilanţul este de doi morţi – pilotul şi un adult, şi trei minori răniţi”, potrivit unui comunicat al prefecturii.

Pasagerii reveneau de la Cannes şi se îndreptau spre Courtray, oraş din Belgia. Cele două persoane decedate se aflau pe locurile din faţă ale aparatului, înmatriculat în Statele Unite, potrivit prefecturii.

Doi dintre răniţi se află „în stare critică”, iar cel de-al treilea a fost „grav rănit”, dar „pronosticul este rezervat”, potrivit unei surse apropiate anchetei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
Meszar negociază cedarea clubului UTA! Un trust de investiții din străinătate, interesat să o preia pe „Bătrâna Doamnă”
Capital.ro
Aproape 70% dintre români au venituri sub medie. O locuință cumpărată prin credit poate ajunge să coste mai mult decât dublu
Playtech.ro
Cum arată noile cupoane de pensii, ce se schimbă concret și cine le primește primul. Pensionarii reacționează: „Grafica era importantă!”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Coiful de la Coțofenești, restaurat aproape în totalitate! Transformarea e spectaculoasă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT