Zborul MH17. PRIMA CONCLUZIE a investigaţiilor efectuate asupra catastrofei aeriene din Ucraina

Separatiştii proruşi intenţionau să doboare un avion al companiei ruse Aeroflot, în loc de Boeing-777 al companiei Malaysia Airlines, în scopul de a crea un casus belli pentru o invazie la scară largă a forţelor ruse în Ucraina, a declarat joi directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Valentin Nalivaicenko, ca o primă concluzie a investigaţiilor efectuate de partea ucraineană asupra catastrofei aeriene de la 17 iulie.
Filip Stan
08 aug. 2014, 08:27
Zborul MH17. PRIMA CONCLUZIE a investigaţiilor efectuate asupra catastrofei aeriene din Ucraina

Potrivit lui Nalivaicenko, o aeronavă rusă aparţinând Aeroflot, ce efectua zborul AFL-2074 pe ruta Moscova-Larnaca, urma să treacă deasupra regiunii Doneţk (estul Ucrainei) în momentul în care, la 17 iulie, a fost doborât avionul de linie malaezian Boeing-777 de către separatiştii proruşi.

După cum a subliniat şeful SBU într-o conferinţă de presă, Boeing-ul 777 malaezian zbura la o altitudine de 10.000 de metri cu o viteză de 909 km/oră, iar avionul Aeroflot – la 11.600 metri, cu o viteză de 768 km/oră. Pentru distrugerea aeronavei Aeroflot, la bordul căreia se aflau cetăţeni ruşi care mergeau în vacanţă, a fost adus special din Rusia în estul Ucrainei un sistem modernizat de rachete sol-aer BUK, care poate lovi la altitudini mult mai mari, conform Agerpres.

Citeşte şi Rămăşiţele pământeşti ale vitimelor zborului MH17 al Malaysia Airlines nu mai pot fi recuperate. Află de ce

Totuşi, „teroriştii” au greşit locul pe unde zbura avionul rusesc, susţine Nalivaicenko, potrivit căruia „coordonatorii din Rusia” ai rebelilor planificaseră ca sistemul BUK să fie amplasat în localitatea Pervomaiskoe din vestul regiunii Doneţk, dar acesta a fost desfăşurat în nord-estul regiunii Doneţk, în apropiere de o localitate care poartă tot numele Pervomaiskoe.

Acest fapt arată că persoanele care trebuiau să comită atacul terorist nu erau localnici şi nu se orientau pe teren, consideră directorul SBU.

Teroriştii au comis o eroare: majoritatea dintre ei nu sunt localnici, ci mercenari străini. De aceea au şi amplasat BUK-ul lângă celălalat Pervomaiskoe, nu în vest, ci în nord-est„, a adăugat el.

Conform intenţiilor autorilor acestui plan criminal, după distrugerea avionului cu pasageri rus, „teroriştii”, în frunte cu liderul lor militar Igor Ghirkin, aşteptau o invazie pe scară largă a Rusiei în Ucraina în noaptea de 17 spre 18 iulie, mai spune şeful serviciilor secrete ucrainene.

Directorul SBU presupune că dacă ar fi fost doborât avionului rusesc, fragmente ale sale ar fi căzut în zona controlată de armata ucraineană şi aceasta „ar fi justificat o invazie militară a Rusiei în Ucraina imediat după catastrofa aeriană„.

A fost planificat un casus belli pentru o invazie a trupelor Federaţiei Ruse în Ucraina. Cel mai cinic lucru este că ei erau dispuşi să omoare cetăţeni ruşi nevinovaţi„, a menţionat înaltul oficial ucrainean.

În acest context, el a amintit că tocmai în noaptea de 17 spre 18 iulie, mass-media ruse începuseră să difuzeze informaţia oferită de FSB despre tiruri de artilerie dinspre teritoriul Ucrainei asupra Rusiei.

Citeşte şi Rămăşiţele pământeşti ale vitimelor zborului MH17 al Malaysia Airlines nu mai pot fi recuperate. Află de ce

Valentin Nalivaicenko a explicat că unul dintre liderii rebelilor, Igor Bezler, numit „Bes” („Demonul”), a raportat serviciilor secrete ruse despre doborârea avionului malaezian, dar nici el, nici alţi lideri ai separatiştilor nu cunoşteau „adevăratele planuri”.

Înregistrările unor convorbiri telefonice între rebeli, postate online de către SBU imediat după doborârea avionului malaezian, sugerează o versiune diferită de cea prezentată joi de directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei şi anume că rebelii au lovit, din eroare, un avion de pasageri în locul unuia de luptă ucrainean, sunt de părere alţi observatori.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cum îi afectează, de fapt, pe fotbaliștii români noile reguli FIFA privind transferurile. Cazurile Borza, Tavi Popescu sau Rareș Ilie
Capital.ro
Anunț de la Casa de Pensii. Contul pe care românii trebuie să îl aibă. Beneficiile de care aveți parte
Playtech.ro
Ce salariu are un procuror DNA în 2026. Cum este format venitul lunar al unui magistrat din cadrul Direcției
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?