Fenomene spectaculoase pe cerul României. În seara asta avem SUPER LUNA şi o PLOAIE DE STELE

Toate cutremurele din ultimul timp ar putea avea legătură cu un fenomen rar şi spectaculos. Duminică seară pe cerul României vom vedea Super Luna, cea mai mare Lună plină din acest an şi chiar din ultimele două decenii. Spectacolul va coincide cu cel al perseidelor, o ploaie de stele. Pe cât de spectaculoase, pe atât de periculoase ar putea fi aceste evenimente, avertizează specialiştii.
Alina Costache
10 aug. 2014, 05:52
Fenomene spectaculoase pe cerul României. În seara asta avem SUPER LUNA şi o PLOAIE DE STELE

Puţin după ora 21.00, pe cerul României îşi va face apariţia o Super Lună, cea mai mare şi cea mai strălucitoare de pe tot parcursul anului şi chiar din ultimele două decenii. Mai exact, satelitul natural al Pământului va fi cu aproape 15 la sută mai mare şi cu 30 la sută mai luminos decât în mod obişnuit. Mai mult, Luna nu va fi doar plină, ci se va afla şi cel mai aproape de Pământ.

În această vară, se înregistrează o succesiune de trei astfel de fenomene la intervale de nicio lună. Prima Super Lună a putut fi văzută la 12 iulie, iar o alta urmează să apară la 9 septembrie. Totuşi, cea din această seară promite să fie cu adevărat spectaculoasă, fiindcă satelitul natural va ajunge la cel mai apropiat punct faţă de Pământ înainte să intre în faza de lună plină.

Cele două fenomene nu se vor mai produce simultan până în 2034.

Ca orice fenomen astronomic de proporţii, superluna a dat naştere la numeroase superstiţii. Se spune că numărul spitalizărilor creşte, la fel şi al actelor de violenţă în această perioadă. Oamenii se poartă ciudat, la fel şi animalele. De asemenea, Super Luna este asociată cu erupţii vulcanice, cutremure puternice şi tsunamiuri.

Super Luna nu este singurul fenomen care va face spectacol pe cer în această seară. Perseidele, aşa cum au fost denumite ploile de meteori, vor traversa cerul, spre deliciul pământenilor. Pe un cer întunecat şi senin, pot fi văzuţi peste 100 de meteori pe oră, însă astronomii avertizează că strălucirea Superlunii ar putea îngreuna observarea ploii de meteori. Fenomenul Perseidelor, specific lunii august, va atinge apogeul abia în noaptea de marţi spre miercuri.

Citeşte şi: Evenimente astronomice care au loc în luna august: Antares, Superluna şi Perseidele

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
Bosnia și-a început drumul spre Mondial cu hoția de pe Arena Națională din meciul cu România! Ce record a stabilit naționala lui Dzeko
Capital.ro
Românii care trebuie să actualizeze adresa în actul de identitate. Regulă pentru cei cu buletin care locuiesc la bloc. S-a dat termen de 15 zile
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj