Dmitri Rogozin se duce la Tiraspol. Vicepremierul rus nu are curajul să ZBOARE cu avionul PESTE ROMANIA

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, copreşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, şi-a anunţat intenţia de a se deplasa în a doua decadă a lunii august la Tiraspol pentru a participa la manifestaţiile prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la sfârşitul operaţiunii Iaşi-Chişinău şi eliberării Republicii Moldova de sub ocupaţia fascistă, relatează ITAR-TASS, citată de Agerpres.
Iulian Tudor
11 aug. 2014, 07:28
Dmitri Rogozin se duce la Tiraspol. Vicepremierul rus nu are curajul să ZBOARE cu avionul PESTE ROMANIA

‘Intenţionez să efectueze o vizită la Tiraspol în data de 24 august pentru a lua parte la ceremonii, dar înţeleg că va fi dificil să mă deplasez, aşa cum aştept să fiu inclus pe lista cu sancţiuni a Ucrainei’, a afirmat el, citat de Izvestia. ‘Să zbor pe acolo (prin Ucraina) nu se poate, ar putea intercepta avionul. Să fac un ocol prin Bulgaria şi România nu este de asemenea prea uşor. Dar voi inventa eu ceva’, a spus oficialul rus în interviul citat.

În plus, Dmitri Rogozin a indicat că a primit o propunere din partea copreşedintelui moldovean al Comisiei interguvernamentale de cooperare bilaterală cu privire la o întâlnire pentru a ‘discuta despre relaţiile comerciale ca urmare a sancţiunilor’.

Citeşte şi Dmitri Rogozin se autoinvită la Bucureşti: Să sărbătorim împreună eliberarea de fasciştii români

În ajunul vizitei sale la Tiraspol din mai acest an, Chişinăul l-a atenţionat pe vicepremierul rus că vizita sa nu este binevenită, aminteşte ITAR-TASS. Autorităţile moldovene manifestau îngrijorare nu atât de mult faţă de programul anunţat al vizitei, cât faţă de punctele neanunţate ale acestei călătorii, mai ales intenţia unor organizaţii publice de a-i transmite lui Rogozin, pentru predarea ulterioară preşedintelui Vladimir Putin, a unor liste cu semnăturile a zeci de mii de locuitori din Transnistria cu privire la recunoaşterea republicii transnistrene.

Vicepremierul rus nu a renunţat la vizita în Transnistria şi a participat la parada militară de 9 mai la Tiraspol. La întoarcere, Ucraina nu a permis avionului său să-i survoleze spaţiul. Rogozin, însoţit de o delegaţie de deputaţi ai Dumei de Stat şi de ministrul culturii Vladimir Medinski, a trebuit să se întoarcă la Chişinău, unde forţele de securitate i-au percheziţionat avionul. Atunci, vicepremierul rus a ajuns la Moscova cu un avion de linie, iar călătoria sa a provocat un adevărat scandal diplomatic.

El a acuzat România că, la solicitarea Statelor Unite, nu a permis avionului său să revină la Moscova prin spaţiul aerian românesc. ‘Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic) TU-160’, a afirmat vicepremierul rus, subliniind că sancţiunile nu-l vor determina să-şi anuleze vizitele la Tiraspol.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT