Poliţiste HĂRŢUITE SEXUAL de şeful lor. Acesta a fost mutat la altă secţie

Două poliţiste au raportat conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea că şeful lor, comisarul Dumitru Licu, le-a făcut avansuri. Conducerea IPJ l-a mutat pe comisarul Licu la un post de poliţie din celălalt capăt al judeţului Vâlcea.
Ionela Marcu
12 aug. 2014, 06:24
Poliţiste HĂRŢUITE SEXUAL de şeful lor. Acesta a fost mutat la altă secţie

Poliţistele s-au plâns, printre altele, că şeful Poliţiei Voineasa ar fi încercat să le pipăie şi că li s-ar fi adresat folosind expresii cu tentă sexuală. Conducerea IPJ Vâlcea confirmă faptul că poliţistul Dumitru Licu a avut un comportament neadecvat faţă de subalterne.

„Din verificările efectuate până în prezent, rezultă faptul că domnul Licu a avut faţă de cele două angajate un comportament care nu este deontologic. În afară de faptul că expresiile folosite de dânsul, atunci când li se adresa poliţistelor, aveau caracter jignitor, acestea aveau şi o tentă de intimitate, putem spune şi o tentă sexuală”, a declarat comisarul-şef Nicolae Sărdărescu, comandantul IPJ Vâlcea, potrivit adevărul.ro.

În urma acuzaţiilor care i se aduc, comisarul Dumitru Licu va fi retrogradat şi mutat la postul de poliţie din comuna Zătreni, o localitate din sudul judeţului Vâlcea.

CITEŞTE ŞI Un preot din Iaşi, acuzat că a hărţuit sexual mai multe fete

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Nicușor Dan e vinovat, nu Gică Hagi!” Promotorul legii berii pe stadioane: „Nu, nu sunt nebun! Să vă explic de ce e președintele României de vină”
Capital.ro
Adunări generale online și vot electronic la bloc. Avizierul de hârtie ar putea dispărea din România: Gata cu „plicul vieții”
Playtech.ro
Depășești o mașină care merge foarte încet. Ai voie să accelerezi peste limita legală pentru câteva secunde?
Adevarul
Autostrada conectată la Transfăgărășan, privită cu optimism. Două tronsoane A13 Sibiu - Făgăraș ar putea fi deschise în 2027
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Anunț oficial privind cardul de sănătate. CNAS le transmite pacienților cât îl mai folosesc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte