Un autoturism a fost SPULBERAT de un TREN, la Câmpia Turzii

Inconştienţa putea să îl coste viaţa pe un bărbat de 51 de ani, din Câmpia Turzii. Într-un moment de neatenţie, şoferul a încercat să traverseze peste calea ferată fără să se asigure. Un tren accelerat a surprins şi accidentat autoturismul în care se afla bărbatul, iar apoi l-a izbit de un parapet metalic.
Filip Stan
12 aug. 2014, 14:35
Un autoturism a fost SPULBERAT de un TREN, la Câmpia Turzii

Accidentul feroviar a avut loc marţi după-masă. Potrivit poliţiştilor care au ajuns la faţa locului, şoferul nu a păţit nimic, dar s-a ales cu o sperietură soră cu moartea.

“Un bărbat de 51 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Dr. Ioan Raţiu din localitate, la nivel cu calea ferată nu a respectat semnalele acustice şi luminoase şi a fost lovit de un tren interregio (accelerat), care circula pe ruta Bucureşti – Satu Mare, fiind proiectat într-un parapet metalic. În urma impactului şoferul a suferit leziuni uşoare”, a declarat pentru NewsCluj.ro Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj pentru newscluj.ro.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
A trădat și a semnat cu rivala! Alibek Aliev, atacuri explozive: „Se simțea ca și cum U Cluj era acasă”
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Orașul din România în care cei mai mulți români și-ar dori să locuiască. A depășit Clujul și Bucureștiul
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?