ROMÂNII în topul călătoriilor cu TRANSPORTUL PUBLIC

Gradul de frecventare a transportului public urban în ţările Uniunii Europene (UE) a crescut cu 8% între 2000 şi 2012, an în care au fost efectuate 49,5 miliarde de călătorii cu autobuzul, tramvaiul sau metroul, conform unui studiu al Asociaţiei internaţionale a transportului public (UITP) dat publicităţii luni.
Alina Costache
18 aug. 2014, 19:38
ROMÂNII în topul călătoriilor cu TRANSPORTUL PUBLIC

 Europenii folosesc din ce în ce mai mult transportul public; românii sunt în top, cu peste 150 de călătorii de persoană pe an.
     
Dacă sunt adăugate şi trenurile pentru deplasarea la periferia oraşelor, în total au fost efectuate 56,8 miliarde de călătorii în 2012 în cele 28 de state ale UE, ceea ce înseamnă o medie de 182 de milioane de deplasări zilnice, se menţionează în studiu, potrivit Agerpres.

‘Dinamica de creştere care a apărut la începutul deceniului – şi care a fost afectată de criza din 2009 – a fost susţinută de evoluţii mai structurale şi relevă schimbări emergente în modelele de mobilitate’, precizează studiul UITP.

Practic, ‘între 2000 şi 2009, creşterea constantă a numărului de călătorii a fost conformă cu creşterea echivalentă a numărului de locuitori în zone urbane în UE, ceea ce sugerează că creşterea a fost cauzată în principal de dinamica populaţiei urbane’, notează studiul.

În această perioadă, numai anul 2009, momentul de vârf al crizei economice, a cunoscut o scădere a numărului de călătorii, de 1,7%.

Citeşte şi România, printre ultimele ţări din Europa la călătoriile cu trenul. Află cine este pe primul loc

Dacă creşterea medie în utilizarea transportului public a fost de 8% între 2000 şi 2002, cea mai mare creştere a avut-o Belgia (114%), urmată de Luxemburg (+50%), în timp ce în Franţa aceasta a fost de 29%.

Austria, Suedia, Marea Britanie şi Germania au înregistrat şi ele o creştere a numărului de călătorii efectuate între 2000 şi 2012. În schimb, Slovenia, Estonia, Ungaria şi Polonia au înregistrat scăderi de 10% sau mai mari.

Studiul UITP mai notează că ‘şase dintre cele opt ţări în care utilizarea transportului public pe cap de locuitor în zonă urbană a fost cea mai ridicată în 2012 – cu peste 150 de călătorii de persoană – s-au alăturat UE după 2000: Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia şi România’.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Povestea lui Mihai, copilul scos dintre dărâmături după explozia din Rahova: „Plâng neîncetat de atunci”. Familia băiatului riscă să rămână pe drumuri
Capital.ro
Rămâi fără permisul de conducere! Regulă nouă pentru șoferii din UE. Interzis să conduci în toate statele membre
Playtech.ro
Cât costă un detector de gaze? Suma este mică pentru cât de mult ajută
Adevarul
Un bloc a luat foc după ce o locatară a încercat să ardă un gândac cu o brichetă și un spray. O mamă a murit în timp ce încerca să-și salveze copilul
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Doru Octavian Dumitru a ajuns în stare gravă la spital! Actorului i s-a făcut rău înaintea unui spectacol
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
”Sinucidere fotbalistică!”. Radu Naum, ȘOCAT de ce se întâmplă la echipa din SuperLiga
MediaFlux
Decizie privind creșterea de taxe și impozite. Consilierul premierului Bolojan pune presiune pe ANAF
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, sfătuit să nu meargă la Budapesta. "Ar putea fi asasinat"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi