Curtea de Apel Bucureşti a sesizat CCR privind modificările aduse legii prin care e ales preşedintele ţării

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis solicitarea depusă în numele Partidului Naţional Liberal de preşedintele liberalilor, Klaus Iohannis, şi a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR) cu modificările aduse legii alegerii preşedintelui României, care au fost introduse prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 45/2014, potrivit unui comunicat remis, joi, de liberali, transmite Agerpres.
Filip Stan
21 aug. 2014, 08:36
Curtea de Apel Bucureşti a sesizat CCR privind modificările aduse legii prin care e ales preşedintele ţării

Alianţa Creştin-Liberală (ACL) îşi exprimă speranţa că această speţă care vizează asigurarea unui cadru electoral corect va fi pusă pe ordinea de zi a Curţii Constituţionale cât de curând posibil.

‘Considerăm că, pentru respectarea regulilor democratice, este necesar să fie clarificat urgent dacă legislaţia în baza căreia vor fi organizate alegerile prezidenţiale respectă sau nu Constituţia. Din punctul nostru de vedere, există serioase suspiciuni că modificările adoptate prin OUG 45/2014 favorizează frauda electorală. Introducerea posibilităţii de a vota într-o altă localitate pe liste suplimentare, în baza unei simple declaraţii pe proprie răspundere, nu face decât să încurajeze turismul electoral, în condiţiile în care este foarte greu de depistat votul multiplu. La fel, simplificarea utilizării urnei mobile şi eliminarea prevederilor care fac posibilă o uşoară identificare a unor nereguli nu fac decât să ridice bănuieli’, se arată în comunicat.

ACL face apel la instituţii să clarifice aceste suspiciuni. ‘Facem un apel la instituţiile statului de drept din România să clarifice dacă aceste suspiciuni sunt întemeiate sau nu şi avem toată încrederea că judecătorii constituţionali vor analiza cu responsabilitate această situaţie’, precizează sursa citată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT