Povestea incredibilă a Fecioarei din Guadalupe, care a rămas intactă după un atac cu bombă

Luciano Perez, un mexican aflat încă la vârs­ta adolescenţei, ţine în mâini un buchet de flori, scrie formula-as.ro. Doisprezece trandafiri sângerii, pe care îi prinde în jurul unei bombe artizanale, pe care tocmai a construit-o.

Citeşte şi Descoperire miraculoasă într-o statuie a lui Iisus Hristos. Un secret de sute de ani a ieşit la iveală

Îşi pune pe cap un sombrero, se con­centrează o clipă, apoi îşi părăseşte locuinţa sără­căcioasă din oraşul New Mexico. Luciano e anarhist şi urăşte credinţa. Ceva mai târziu, intră în biserica de pe dealul Tepeyac, aflată într-un cartier de la mar­ginea capitalei mexicane. Biserica este plină. Tânărul intră cu buchetul în mână, făcându-şi loc cu greu prin­tre numeroşii pelerini. A ajuns. În faţa lui se află altarul unde este expusă Fecioara din Guadalupe. Ima­ginea pe care milioane de credincioşi vin din toa­tă lumea să o venereze ca pe una dintre cele mai mari minuni creştine. La fel cum giulgiul din Torino lasă să se întrevadă chipul lui Hristos, ar­te­factul din Me­xic îl arată pe cel al Fecioarei Maria. Ima­ginea unei tinere fe­mei însăr­ci­nate, de o frumuseţe ne­ase­muită şi cu o expresie incredibil de li­niştită, care a apărut în mod mira­culos pe haina unui ţăran, pe nume Juan Diego.

Citeşte şi SFANTA MARIA: Rugăciunea părintelui Arsenie Boca pe care toţi creştinii ar trebui să o spună astăzi

Alte articole

Fecioara Maria, mesajul zilei pentru zodii: Stai drept si mentine-ti demnitatea orice ar fi!

Zodiile cărora Fecioara Maria le ascultă rugăciunile în weekend. Aură de pozitivitate şi semne divine începând de la miezul nopţii. La ora 00.01 se deschid porţile norocului

Pe ea a venit să o distrugă Luciano Perez. Dorea să facă să dispară pentru eternitate acea imagine, ve­che de peste patru sute de ani. Să se termine, odată pentru totdeauna, cu acea credinţă fără de margini, ca­re ţine de cultul Fecioa­rei, şi care pentru Luciano Pe­rez era o veritabilă insultă la adresa ateismului pe care îl propovăduia. Fabricase bom­ba artizanală nu doar pentru a face zgo­mot cu ea. Era făcută ca să dis­tru­gă. Sfânta imagine trecea drept in­des­tructibilă, ni­mic nu o putuse deteriora până atunci, deşi, în mod nor­mal, ea nu ar fi trebuit să reziste trecerii seco­lelor. Haina pe care se imprimase, poate sub efectul unei lumini foarte intense, este tradiţională indiană şi se nu­meşte „tilma”. Un simplu dreptunghi ţesut din fibre topite de cactus şi legat pe un umăr. Durata de viaţă a unei ase­menea stofe grosiere nu depăşeşte do­uăzeci de ani. Or, relicva din Gua­da­lupe datează din 1531. Doar un mira­col a putut să o păstreze aşa cum a fost făcută.

O copie nereuşită

În muzeele moderne, în afara fap­tului că este strict interzis să fie atinse pânzele, tem­peratura este constantă, iar lumina, fil­trată. Dar astfel de măsuri de precauţie nu fuseseră luate şi în cazul imaginii Sfintei Fecioare din Gua­da­lupe. De-a lungul tuturor acestor secole, mantaua lui Juan Diego fusese expusă la lumina a mii şi mii de lumânări. În primii o sută şaizeci de ani de cult, imaginea nu fusese protejată în niciun fel. Ceva mai târziu, a fost apărată de un geam, care era scos de foarte multe ori, pentru a li se permite cre­din­cioşilor să atingă Madonna.
Pictorul Miguel Cabrera, care a trăit în secolul al XVII-lea, aduce în memoriile sale o mărturie despre infimele precauţii ce erau luate faţă de imaginea Fecioarei: „Când a fost deschisă vitrina, peste cinci sute de mâini au atins ţesătura. După aceea, mai multe personalităţi ecleziastice au petrecut peste do­uă ore pipăind-o, la rândul lor”. Mai târziu, un doc­tor, pe nume Jose Bartoloche, a făcut următoarea experienţă: a reprodus imaginea sacră pe o haină ţesută în mod identic şi a pus-o în biserica din Pocito, aflată la poalele dealului Tepeyac, o capelă aleasă pentru a aşeza copia în condiţiile de „păstrare”, iden­tice cu originalul. Experienţa a fost concludentă. La mai puţin de şase ani, copia a început să se deterio­reze, culorile au început să dispară şi ţesătura s-a găurit. Pânza a fost dusă într-o altă mânăstire, unde a putrezit de tot, în scurt timp.
În 1791, s-a ivit o nouă ameninţare de distrugere a reprezentării Fecioarei. Un paracliser neatent a spălat cu acid nitric cadrul în care era imaginea fi­xată. Dacă o singură picătură ar fi atins portretul, to­tul pu­tea fi distrus. Şi ceea ce putea fi mai rău s-a în­tâmplat. Paracliserul a vărsat pe colţul superior drept al por­tretului câteva picături din detergentul ucigător. Toţi chimiştii ştiu că acidul nitric roade fără milă ţesăturile vechi, de origine vegetală. Dar, spre stupefacţia gene­rală, pe portretul Fecioarei a apă­rut doar o simplă pată gălbuie. Şi, cu trecerea timpului, ea s-a atenuat puţin câte puţin.

Iată de ce, pe 14 noiembrie 1921, anarhistul Lu­ciano Perez este hotărât să folosească mijloace cât mai distructive, pentru a anihila imaginea definitiv. Îşi ascunde bomba învelită cu trandafiri în mijlocul buchetelor de flori depuse la picioarele altarului. Apoi merge acasă, unde aşteaptă cu multă speranţă rezul­tatele atentatului său. Este foarte sigur pe el. Foarte si­gur de maşinăria infernală, al cărei mecanism îl reglase să explodeze când biserica va fi goală.
Ora 10 şi 30 de minute. Este o linişte desăvârşită în biserica de pe Tepeyac. Unul câte unul, credincioşii au plecat. Dintr-o dată, o bubuitură cumplită se aude în zona bisericii care găzduieşte Fecioara, şi văzduhul se iluminează ca şi cum zece sori ar fi răsărit îm­pre­ună. Apoi, o explozie cu o putere in­cre­dibilă mătură totul în jur. În timp ce scările ce duc la altar sunt pur şi sim­plu pulverizate, lumânările şi vasele zboară peste tot. Niciun vitraliu al bisericii, niciun geam din clă­dirile învecinate nu au rezistat la suflul care le-a făcut praf. Un crucifix imens, din alamă, este îndoit ca o sârmă de pu­te­rea exploziei. În schimb, Fecioara din Guadalupe nu are absolut nimic. Este intactă şi şi-a păstrat zâmbetul ei mi­nunat, la fel ca în prima zi. Ai zice că însuşi Domnul a pus la încercare Fe­cioa­ra, pentru a demonstra lumii în­tregi originea sa divină: timpul, miile de lumânări aprinse în biserică, acidul, atingerile patetice ale credincioşilor şi explozia unei bombe. Dar Fecioara cu zâm­betul dulce a rezistat.

Misterele chipului sfânt

Oare cine a pictat imaginea Fe­cioa­rei din Guada­lupe şi în ce fel? Şi în prezent, întrebarea aceasta este o enig­mă pentru ştiinţă. Numeroşii spe­cia­lişti care au analizat-o au ajuns cu toţii la concluzii uluitoare.
Imaginea este imprimată direct pe fibrele vegetale, fără niciun „apret”. Chiar şi pe pânza specială pentru pic­tat, care este cu mult mai puţin gro­so­lană, artiştii folosesc un apret, un strat preparator pentru a evita ca vopseaua să fie absorbită. Or, imaginea Fecioarei este perfect vizibilă, atât pe faţa, cât şi pe spatele ţesăturii. Alte picturi cu mult mai recente au pe toată suprafaţa lor o întreagă reţea de crăpături fine. În schimb, por­tretul Fecioarei este ab­solut intact. Culoarea bleu tur­coaz aşternută pe man­ta este, la rândul său, o enigmă. Pig­mentul din care a fost fă­cută este pe jumătate trans­pa­rent, are origine ne­cu­nos­cută şi este la fel de stră­lu­citor, ca şi cum ar fi fost apli­cat de curând. Pe de altă parte, chiar şi la mi­cro­scop nu se vede nici cea mai mică urmă de pensulă.

Când este privită de la o distanţă de peste doi metri, culoarea chipului Fecioarei trece de la alb la măs­liniu. Aceste culori schimbătoare, numite irides­cente, ţin de o tehnică imposibil de realizat de mâ­na omului. Când por­tretul este fotografiat în obscu­ritate şi fără a se folosi flash-ul, fo­to­grafiile ies de fiecare dată su­praex­puse, ca şi cum imaginea Fe­cioa­rei ar iradia în permanenţă lumină. Zece of­tal­mo­logi au examinat ochii por­tre­tului. Toţi au fost frapaţi de impresia pe care o degajă, de parcă ar fi vii: ca şi cum irisurile s-ar mişca, uneori.
Când ochii Fecioarei au fost stu­diaţi la microscop, s-a descoperit ce­va abso­lut incredibil. Savanţii au de­tectat oglin­dită în ei imaginea bustului unui om cu barbă. Ca şi cum acel necunoscut se afla în faţa Fe­cioarei, în clipa în care imaginea s-a imprimat pe man­taua lui Juan Diego. Poate sub efectul unei lu­mini colosale, la fel ca la Hiroshima, unde a fost des­co­perită, pe un perete, imaginea unei victime a bom­bei atomice, lansate de americani în august 1945. Her­bert Tonsmann, un oftalmolog german, a foto­gra­fiat irisurile ochilor Fecioarei şi mai apoi i-a mărit foarte mult, cu ajutorul unui program pe calculator. După aceea, a regrupat toate efectele prezente în fie­care dintre cei doi ochi. A descoperit astfel siluetele altor personaje, care au fost „văzute” de Fecioară în momentul imprimării chipului său pe ţesătură. În afară de omul cu barbă deja pomenit, se mai distinge un indian îmbrăcat cu o „tilma” şi care ar putea fi Juan Diego. Nu departe de el, se află o femeie de origine mexicană şi o familie care îşi poartă copilul pe umăr, după obiceiul indienilor.

Miracol pe drumul bisericii

Suntem pe 12 decembrie 1531. Cu zece ani mai înainte, conchistadorul spaniol Hernan Cortes dis­tru­gea imperiul aztec. Ca majoritatea concetăţenilor săi, Juan Diego şi toată familia lui au trecut la catolicism. Dar el nu îşi uitase religia copilăriei. De aceea, când s-a apropiat de biserica de pe Tepeyac, unde mergea să se roage de două ori pe săptămână, a fost cuprins de o teamă teribilă, auzind un cântec de pasăre ex­traordinar. Aztecii credeau că morţii care ajungeau în paradis se transformau în păsări. Diego era convins că urma să moară.
Dar în clipa în care începuse să urle de groază, dintr-odată, în faţa lui a apărut o femeie îmbrăcată în haine strălucitoare, croite din lumină. „Sunt mama adevăratului Dumnezeu”, i-a spus ea. În clipa aceea, după cum a mărturisit mai târziu, Diego a simţit o pace nesfârşită coborând în sufletul său. Nu i-a mai fost teamă. Cu zâmbetul pe buze, a ascultat-o pe femeia aceea apărută de nu se ştie unde, care i-a spus să îl caute pe abatele din localitate, pentru a-i cere să construiască acolo o biserică. Indianul a mers la palatul abatelui Juan de Zumarraga. Dar imediat ce a intrat în curte, a fost aruncat afară de gărzile acestuia. La venirea serii, Diego a mers pe dealul Tepeyac, unde Fecioara a apărut iarăşi în faţa sa. El i-a spus că fusese alungat precum un câine şi a rugat-o să trimită un nobil în locul lui, pentru că el era cel mai sărac om din sat. Dar Fecioara i-a spus că tocmai el, cel mai umil dintre toţi, trebuie să meargă să îl convingă pe abate. Înainte de a pleca, i-a spus să urce din nou în vârful dealului, pentru că va găsi acolo nişte tran­dafiri de Castilla, pe care ea îi făcuse să crească. Acele flori îi vor deschide toate uşile. Diego a as­cultat-o. Văzând florile miraculoase, gărzile pala­tului l-au dus în faţa abatelui, care a căzut în genunchi. Tocmai văzuse imprimată pe haina indianului ima­ginea Fecioarei cu mâinile împreunate şi capul în­clinat. Această imagine miraculoasă este venerată de mexicani de peste patru secole. Cu toate acestea, abia pe 21 iulie 2002, Papa Ioan Paul al doilea, vizitând Mexicul, l-a canonizat pe Juan Diego.