Un medic român a câştigat, pentru prima dată, premiul de cercetare pentru diabet

Medicul Alin Ştirban, membru fondator al Societăţii de Neuropatie Diabetică - Neurodiab, a devenit primul român căruia i-a fost acordat premiul de cercetare Fritz-Worwag, distincţie care se înmânează medicilor diabetologi care au o contribuţie ştiinţifică importantă în utilizarea preventivă şi terapeutică a biofactorilor în cazul complicaţiilor provocate de diabet.
Iulian Tudor
27 aug. 2014, 10:14
Un medic român a câştigat, pentru prima dată, premiul de cercetare pentru diabet

Premiul ştiinţific, în valoare de 10.000 de euro, a fost acordat medicului Alin Ştirban, director în cadrul Institutului pentru Cercetarea Metabolică Profil din Neuss, cu ocazia Congresului Societăţii Germane de Diabet, organizat la Berlin, potrivit unui comunicat emis de Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.

Medicul român este considerat un „expert în terapia complicaţiilor provocate de diabet”, a precizat la ceremonia de decernare a premiului preşedintele juriului, prof. dr. Konrad Federlin, din Giessen, Germania.

În timpul cercetărilor sale în domeniul diabetului, care au durat ani de zile, doctorul Alin Ştirban s-a ocupat intensiv de biofactorul benfotiamină, un precursor biodisponibil al vitaminei B1 (tiamina), care s-a folosit mai ales în terapia neuropatiei diabetice, arată sursa citată. Astfel, în studiile realizate în Clinica de Diabet a Centrului Cardiac şi Diabetic NRW, Bad Oeynhausen, medicul român a obţinut date clinice relevante cu privire la proprietăţile protective vasculare ale administrării vitaminei B1, precursor al benfotiaminei, la persoanele cu diabet.

Cercetările doctorului Ştirban demonstrează că benfotiamina este folosită în special în terapia neuropatiei diabetice, având un potenţial de protecţie chiar şi în cazul persoanelor cu diabet zaharat cu risc cardiovascular mare. De asemenea, studiul arată şi că efectul protector al benfotiaminei este cel mai promiţător în fazele timpurii ale leziunilor vasculare.

„În calitate de preşedinte al Societăţii de Neuropatie Diabetică, societate din care doctorul Alin Ştirban face parte, nu pot decât să mă bucur pentru recunoaşterea internaţională oferită colegului nostru prin premiul de cercetare Fritz-Worwag. Suntem mândri de rezultatele obţinute de dr. Alin Ştirban în domeniul prevenţiei şi tratamentului complicaţiilor asociate diabetului zaharat şi sperăm că munca sa va fi încununată de succes în continuare, totul în beneficiul persoanelor cu diabet zaharat”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.

De asemenea, Alin Ştirban a putut demonstra că provitamina poate proteja vasele de sânge atât împotriva efectelor nocive ale hiperglicemiei, cât şi faţă de substanţele toxice produse în urma fumatului.

Premiul de cercetare Fritz-Worwag a fost acordat pentru prima oară în 1988 prof. dr. Klaus-Henning Krause, de la Institutul Friedrich Bauer din Munchen, până în prezent fiind înmânate opt astfel de distincţii.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Povestea de viață impresionantă a primei americance care a arbitrat la o Cupă Mondială masculină. Cum și-a cunoscut soțul și ce familie numeroasă are
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?