Traian Băsescu: Decât să POMPĂM BANI primarilor pentru campania electorală, mai bine îi dăm armatei

Traian Băsescu a criticat, vineri, Guvernul pentru subfinanţarea armatei susţinând că acesta preferă să le dea bani primarilor pentru campania electorală în loc să asigure fondurile necesare pentru creşterea nivelului de securitate al României.
Filip Stan
29 aug. 2014, 10:19
Traian Băsescu: Decât să POMPĂM BANI primarilor pentru campania electorală, mai bine îi dăm armatei

La Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, preşedintele României a afirmat că ţara noastră nu-şi mai permite să amâne alocarea de fonduri suplimentare armatei pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate faţă de NATO, mai ales în contextul în care conflictul din Ucraina riscă să se prelungească în urma intervenţiei Rusiei.

„Este adevărat, a fost o perioadă de criză economică la nivelul Uniunii Europene, care a afectat şi România puternic în perioada 2009-2010. Nu mai suntem în situaţia de criză şi poate că, decât să pompăm bani către primari pentru a aduce voturi în campanie electorală, mai bine punem la dispoziţia armatei resursele necesare, ca armata română să fie un partener viabil al statelor din NATO”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu cere UE şi NATO să trimită ARMAMENT Ucrainei: Armata ucraineană riscă un MĂCEL

Acesta a apreciat ca imoral să ceri NATO să te apere în condiţiile în care România nu a alocat până acum armatei banii la nivelul pe care l-a promis odată cu intrare în Alianţă. Băsescu a invocat, de asemenea, că şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a solicitate ţărilor NATO din regiune, în două rânduri, să aloce apărării fonduri suficiente.

„Nu putem transfera responsabilitatea securităţii naţionale a României către Statele Unite. Mi se pare inacceptabil să stabileşti ca prioritate alimentarea primarilor pentru campanie şi să nu priveşti la nevoile armatei de operaţionalizare a capacităţilor de securitate”, a mai spus Traian Băsescu.

ALEŞII LOCALI îşi pot SCHIMBA PARTIDUL timp de 45 de zile. Guvernul a ADOPTAT ordonanţa privind migraţia

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT