Dan Şova: Proiectul privind votul obligatoriu nu a fost discutat în PSD şi nu este susţinut de partid

Dan Şova a precizat că proiectul de lege cu privire la votul obligatoriu nu a fost discutat în PSD şi nu este susţinut de partid.
Iulian Tudor
01 sept. 2014, 13:12
Dan Şova: Proiectul privind votul obligatoriu nu a fost discutat în PSD şi nu este susţinut de partid

„Am vazut informatiile aparute in media cu privire la initiativa unui parlamentar PSD, in sensul introducerii votului obligatoriu. Parlamentarii au dreptul individual de a promova sau propune proiectele pe care le cred utile. Va pot spune insa ca initiativa este una personala. Propunerea privind introducerea votului obligatoriu nu a fost discutata in PSD, iar partidul nu sustine o astfel de propunere”, a declarat Dan Şova.

Deputatul PSD Neamţ Ioan Munteanu a declarat luni că iniţiativa legislativă privind votul obligatoriu este prioritară şi va fi analizată şi supusă aprobării în actuala sesiune parlamentară.

Ioan Munteanu a precizat că iniţiativa este depusă la birourile Camerei Deputaţilor şi Senatului încă din luna iunie şi că va intra în curând în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Legea privind VOTUL OBLIGATORIU, prioritate în actuala sesiune parlamentară

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Cum ar vota românii dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare. Sondaj CURS: 47% vor alegeri anticipate, iar AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani a căzut de pe Colosseum, în Italia. Motivul pentru care se afla pe monument fără schelă
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte