VEŞTI BUNE pentru Mihai Stoica: poate fi LIBER pentru 24 de ORE

Mihai Stoica, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în DOSARUL TRANSFERURILOR, a depășit deja jumătate de an de când a fost încarcerat și va cere o permisie de 24 de ore pentru a-și putea vizita familia.
Filip Stan
03 sept. 2014, 07:08
VEŞTI BUNE pentru Mihai Stoica: poate fi LIBER pentru 24 de ORE

Mihai Stoica a fost închis la începutul lunii martie şi urmează să formuleze cererea de eliberare pentru 24 de ore. Fostul manager al celor de la Steaua şi avocaţii săi consideră că solicitarea sa va fi aprobată în mod cert, având în vedere că atitudinea sa în spatele gratiilor a fost una normală, îndeplinind toate cerinţele normale pentru orice deținut, scrie Fanatik.

Gigi Neţoiu, PERMISIE de 24 DE ORE. Cum a petrecut la CETATE

Mihai Stoica va încerca să profite în cererea pe care o va înainta și de faptul că doi deținuți din același dosar au primit deja o permisie, chiar dacă din motive diferite. Primul a fost Gică Popescu, la doar două luni de la încarcerare, dar asta din cauza faptului că el a mers la înmormîntarea tatălui său. Al doilea este Gigi Nețoiu, care a primit o învoire de 24 de ore după șase luni în penitenciar și datorită comportamentului bun pe care acesta l-a avut în detenție.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cel mai scump stadion din lume va găzdui meciuri la Cupa Mondială 2026. Gigantul de 5,5 miliarde de dolari din Los Angeles
Capital.ro
Prognoze îngrijorătoare pentru vară: El Niño și impactul asupra turismului
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan! Anunțul momentului
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți