Mituri medicale ridicole pe care şi tu eşti tentat să le crezi

Viaţa oamenilor este influenţată, de multe ori într-un mod negativ, de către diferite mituri medicale, unele dintre acestea fiind chiar ridicole. Când cineva vrea să te facă să te simţi ok în legătură cu viaţa grea pe care o ai, o să-ţi spună, „Cel puţin eşti sănătos/oasă”. Dacă nici măcar sănătos/oasă nu eşti atunci o să-şi reamintească cât de uşor este acum să fii tratat/ă datorită medicinii moderne comparativ cu ce se întâmpla în urmă cu 50 de ani. Şi nu este nimic neadevărat în aceste cuvinte.
Alina Costache
03 sept. 2014, 08:39
Mituri medicale ridicole pe care şi tu eşti tentat să le crezi

Oricine s-a operat de curând poate fi recunoscător/oare că n-a fost anesteziat cu o duşcă de whiskey, cum s-ar fi întâmplat într-o epocă, de către doctorul pe care îl aşteptau colegii pentru a continua partida de poker întreruptă de tine.

Însă, adevărul este că nu toţi suntem doctori când este vorba despre afecţiunile moderne şi avem tendinţa să credem anumite mituri medicale. Multe dintre miturile medicale se bazează pe vechi poveşti de genul celei care susţine că masturbarea poate duce la orbire.

Spre exemplu, iată câteva mituri medicale pe care le-ai crezut reale:
 
Mituri medicale # 1: Atacurile de cord sunt întotdeauna însoţite de durere

Ce ai auzit

Când un personaj dintr-un serial tv sau dintr-un film suferă un atac de cord (de obicei bărbaţii sunt cei se confruntă cu această problemă la tv), îşi duce mâna la inimă, după care cade din picioare şi moare. În show-urile mai realiste, şi-a putea duce mâna la umăr întrucât scriitorii au auzit că infarcturile cauzează dureri puternice care cuprind şi mâna.

Ideea principală care se desprinde este că atacurile de cord sunt dureroase. Unii le simt ca şi cum inima le-a luat foc sau ca şi cum ar fi fost împuşcaţi în piept.

Realitatea

Dacă infarctul te-ar durea atunci consideră-te norocos. Durerea este modul prin care organismul îţi trimite un semnal de alarmă care te anunţă că trebuie să mergi la control înainte ca lucrurile să se agraveze. Cele mai înfricoşătoare atacuri de cord sunt cele care nu dor absolut deloc. Acelea sunt cele care te omoară înainte de a şti că suferi un infarct.

Chiar şi dacă eşti suficient de norocos deoarece corpul te anunţă prin durere că inima ta are de gând să te trădeze, durerea rareori vine în forma la care te aştepţi. Durerile în piept pot fi doar un simptom dintr-o serie mai lungă. Unele dintre ele precum dureri de dinţi fără un motiv aparent întâmplătoare încât, probabil nu te-ai gândi să consulţi un cardiolog sau un doctor.
 
Mituri medicale # 2: Ai nevoie de un sistem imunitar puternic pentru a lupta împotriva răcelii

Ce ai auzit

În fiecare an, în anumite perioade, apar viruşi care n-au nimic mai bun de făcut decât să-ţi creeze ţie disconfort şi să te facă să stai timp de două săptămâni cu nasul în batistă. Dacă ar fi să imaginezi mental modul în care răceala acţionează, virusul intră în corp şi începe să lucreze astfel încât mucozităţile încep să iasă afară pe nas. Este ca şi cum mâncarea ţi-ar otrăvi sinusurile.

Din fericire, există o mulţime de soluţii împotriva răcelii care îţi întăresc sistemul imunitar, create special pentru a preveni scenariul descris mai sus. Şi trebuie să funcţioneze, de vreme ce câştigă aproximativ 100 milioane dolari anual.

 Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Gigi Becali nu s-a uitat la bani! Noul transfer al FCSB, direct în topul celor mai bine plătiți fotbaliști din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Lumea filmului este în doliu. S-a stins un nume de referință al televiziunii americane. A fost legenda din spatele unor seriale urmărite de milioane de oameni
Playtech.ro
Țara în care tot mai mulți nemţi pleacă pentru salarii mai mari. Spun că o duc mai bine decât în Germania
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Horoscop 22 iulie. Universul schimbă regulile jocului! O zodie dă lovitura, iar alta primește vestea cea mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România