Pensionarii vor protesta pe 17 septembrie, în faţa Palatului Victoria

Federaţia Naţională "Solidaritatea" a Pensionarilor din România (FNSPR) va declanşa acţiuni de protest în data de 17 septembrie 2014, în faţa Palatului Victoria, solicitând Guvernului să respecte prevederile Legii nr. 263/ 2010, art. 102, privind majorarea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.
Iulian Tudor
03 sept. 2014, 11:02
Pensionarii vor protesta pe 17 septembrie, în faţa Palatului Victoria

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, se impune de urgenţă actualizarea punctului de pensie, deoarece nivelul de trai al pensionarilor a scăzut semnificativ.

„Prin aplicarea în anul 2010 a prevederilor OUG nr. 114/ 2009, guvernarea din 2009-2012 a plafonat şi îngheţat pensiile la un nivel insuportabil pentru toţi pensionarii din România, valoarea punctului de pensie devenind doar 29,06% din salariul mediu brut, iar rata de înlocuire a salariului cu pensia ajungând să fie doar la 37%, faţă de 62% în anul 2001. Din acest motiv se impune de urgenţă actualizarea punctului de pensie conform Legii nr. 263 /2010”, se arată în comunicatul citat.

FNSPR solicită, totodată, clasei politice să reformeze sistemul de pensii prin adaptarea acestuia la normele Uniunii Europene.

„Forma, conţinutul, modul de aplicare a actualului sistem de pensii corespund unui mecanism învechit, retrograd, care nu mai poate să facă faţă cerinţelor actuale. În consecinţă, se impune o regândire a corelaţiei echitabile ce trebuie să existe între veniturile salariale din perioada activă cu drepturile de pensie cuvenite pentru perioada pasivă, pe baza unor noi principii. Protestăm, de asemenea, faţă de refuzul nejustificat al Comisiei Permanente a Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV), de a coopta federaţia noastră, care este reprezentativă la nivel naţional (cu peste 120.000 de membri grupaţi în 25 de organizaţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti)”, se mai spune în comunicat.

Citeşte şi AMNISTIA fiscală şi reducerea CAS, dezbătute săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Vești teribile pentru Universitatea Craiova: doi titulari, OUT o lună!
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte