Extremişti canadieni aflaţi în Siria ar fi ţinut ostatici doi jurnalişti americani

Cel puţin trei canadieni care au intrat în rândurile branşei siriene a Al-Qaida au fost direct implicaţi în reţinerea a doi jurnalişti americani, care şi-au recăpătat ulterior libertatea, a indicat miercuri canalul public canadian CBC, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Alina Costache
04 sept. 2014, 07:21
Extremişti canadieni aflaţi în Siria ar fi ţinut ostatici doi jurnalişti americani

Extremişti canadieni aflaţi în Siria ar fi ţinut ostatici doi jurnalişti americani. Citând surse oficiale neidentificate, CBC a afirmat că extremiştii canadieni, a căror identitate nu este cunoscută, i-au forţat pe Peter Theo Curtis şi Matt Schrier să-şi dezvăluie parolele de la calculator, după care le-au golit conturile bancare utilizându-le cărţile de credit.

Extremiştii le-au scris apoi familiilor celor doi americani, dându-se drept Curtis şi Schrier, potrivit CBC. Guvernul canadian a deschis o anchetă în legătură cu acest caz.

Curtis şi Schrier au fost deţinuţi împreună la Alep, în Siria, în 2012 şi 2013. Peter Theo Curtis, a cărui răpire a fost ţinută secretă, a fost eliberat de Frontul Al-Nosra, aripa siriană a Al-Qaida, în august după 22 de luni de captivitate.

Matt Schrier a reuşit să fugă printr-o mică fereastră în iulie 2013, după şapte luni de la răpirea sa. Dar Curtis, ceva mai corpolent, a rămas blocat şi n-a putut să evadeze.

Potrivit cifrelor guvernului canadian, până la 130 de canadieni luptă în străinătate în cadrul unor grupuri extremiste. Dar alte surse sunt de părere că s-ar putea ca numărul lor să fie de cel puţin de două ori mai mare.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
De ce și-a petrecut Adrian Mutu vacanța în Republica Dominicană. Cele două persoane care l-au făcut pe ”Briliant” să aleagă țara insulară
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Tradiții de Sânziene păstrate din bătrâni. Ce se face pe 24 iunie pentru un an bun
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Jurnalistul Digi Sport recunoaște: ”Am fost la palat, am mâncat cu Gigi la aceeași masă! Spun direct cum s-a întâmplat”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?