Un avion cu 10 persoane la bord s-a prăbuşit în Columbia

Un avion care avea la bord zece persoane, între care şi un copil, s-a prăbuşit în sudul Columbiei la scurt timp după decolare, a anunţat Autoritatea pentru aviaţia civilă a statului latino-american, informează duminică agenţia Xinhua.
Alina Costache
07 sept. 2014, 05:25
Un avion cu 10 persoane la bord s-a prăbuşit în Columbia

Nu există informaţii privind existenţa de supravieţuitori în urma accidentului. Avionul, un bimotor Navajo aparţinând companiei Laser, a fost dat dispărut sâmbătă la ora locală 15.00 (22.00 GMT), la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Araracuara din pădurea amazoniană. La bordul aparatului se aflau opt pasageri şi doi membri ai echipajului, potrivit Agerpres.

Forţele aeriene columbiene au lansat o operaţiune de căutare în zonă pentru a-i găsi pe eventualii supravieţuitori. Comandantul Luis Cordoba a precizat pentru media locale că operaţiunea se desfăşoară cu greu din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
Meszar negociază cedarea clubului UTA! Un trust de investiții din străinătate, interesat să o preia pe „Bătrâna Doamnă”
Capital.ro
Aproape 70% dintre români au venituri sub medie. O locuință cumpărată prin credit poate ajunge să coste mai mult decât dublu
Playtech.ro
Cum arată noile cupoane de pensii, ce se schimbă concret și cine le primește primul. Pensionarii reacționează: „Grafica era importantă!”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Coiful de la Coțofenești, restaurat aproape în totalitate! Transformarea e spectaculoasă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT