Iohannis: Rămân preşedintele PNL şi candidat la prezidenţiale. Decizia tribunalului e doar la nivel birocratic

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că rămâne candidat la prezidenţiale şi preşedinte al partidului, iar decizia instanţei de luni privind statutul PNL produce doar o problemă birocratică, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 sept. 2014, 14:13
Iohannis: Rămân preşedintele PNL şi candidat la prezidenţiale. Decizia tribunalului e doar la nivel birocratic

”Nu afectează absolut deloc. Este în primă instanţă şi chiar şi aşa trebuie să vedem un pic ce s-a decis acolo. Au fost înaintate, spre validare, instanţei modificările la statut, documentele congresului extraordinar şi documentele congresului ordinar. În ce priveşte documentele congresului extraordinar şi a celui ordinar, deci inclusiv alegerea mea şi a conducerii PNL, nu au fost obiecţiuni şi ele au fost acceptate ca atare”, a susţinut Iohannis.

Liberalul a adăugat că este preşedintele PNL în continuare.

”Instanţa nu a acceptat în integralitate modificările din statut care au fost aduse, dar asta este o problemă birocratică, o problemă care nu afectează în niciun fel modul în care acţionăm noi sau faptul că sunt preşedintele PNL în continuare. În momentul în care vom primi motivarea instanţei vom vedea foarte exact despre ce articole este vorba, vom discuta în conducerea vechiului PNL cum procedăm. Probabil vom contesta, vom apela decizia instanţei în punctele care credem noi că ne sunt nefavorabile”, a afirmat Klaus Iohannis.

Liderul PNL a precizat că rămâne candidat la prezidenţiale ”probabil spre supărarea unor contracandidaţi”.

”Pot să vă asigur că aceasta este o procedură judiciară care nu are niciun fel de urmări practice pentru modul în care acţionăm acum, nu are nicio influenţă asupra statutului meu de preşedinte PNL, nu are nicio influenţă asupra procesului de fuziune PNL-PDL şi nu are absolut nicio influenţă, probabil spre supărarea unor contracandidaţi, asupra faptului că sunt în continuare candidatul desemnat pentru prezidenţiale”, a precizat Iohannis.

Preşedintele PNL Klaus Iohannis a efectuat, marţi, o vizită în Târgovişte, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, şi s-a întâlnit, la Casa Sindicatelor din municipiu, cu membri şi simpatizanţi ai partidului.

Tribunalul Bucureşti a respins luni cererea PNL de înregistrare a modificărilor aduse statutului partidului în baza cărora Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al acestei formaţiuni politice.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

La congresul din 28 iunie, Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al PNL, el primind o derogare de vechime din partea Delegaţiei Permanente a partidului.

După congres, PNL a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de înregistrare a modificărilor aduse statutului, însă solicitarea a fost respinsă de către instanţă.

Candidatura lui Iohannis a fost contestată şi de membri ai PNL, printre care şi primarul din localitatea dâmboviţeană Pucioasa, Dănuţ Bădău. Acesta susţinea că Iohannis a convocat în mod ilegal congresul PNL şi a primit derogare de vechime pentru a fi ales în fruntea partidului, deşi potrivit statutului nu se acordă derogări în acest caz.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor