Biroul Electoral Central: Deţinuţii pot vota prin intermediul urnei speciale la alegerile prezidenţiale

Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, votează prin intermediul urnei speciale, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), transmite Agerpres.
Filip Stan
11 sept. 2014, 16:05
Biroul Electoral Central: Deţinuţii pot vota prin intermediul urnei speciale la alegerile prezidenţiale

Potrivit documentului adoptat în şedinţa de joi a BEC, directorii penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa alegătorilor deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, la alegerile prezidenţiale, cu suficient timp înainte de ziua votării.

Cererile de votare prin intermediul urnei speciale se fac în scris şi se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, cel mai târziu cu două zile înainte de ziua votării.

De asemenea, cererea de votare prin intermediul urnei speciale trebuie datată şi semnată olograf şi va cuprinde numele, prenumele, data naşterii, CNP, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate.Cel mai târziu în preziua votării, până la ora 20,00, directorul penitenciarului asigură depunerea cererilor întocmite la biroul electoral al secţiei de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere respectiv, se arată în documentul BEC.

Dacă se solicită exercitarea votului prin urna specială de mai mult de 400 de persoane aflate în detenţie, cererile în acest sens pot fi depuse cel mai târziu în preziua votării până la ora 20,00 la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află penitenciarul.

Potrivit deciziei BEC, în ziua votului, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi cu o ştampilă cu menţiunea ‘VOTAT’, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea, în spaţiul anume amenajat pentru votare, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

De asemenea, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate pot vota numai în baza unui act sau document de identitate valabil. În acest sens, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, îi eliberează temporar, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate valabil aflat în dosarul individual.

Totodată, persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu votează prin intermediul urnei speciale în condiţiile în care formulează o cerere în acest sens către biroul electoral al secţiei de votare la care sunt arondate potrivit domiciliului. Cererea se depune cel mai târziu în preziua votării, până la ora 20.00. Aceasta va fi însoţită de o copie a hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a dispus măsura arestului la domiciliu, precum şi de o copie a încheierii prin care s-a respins solicitarea de a permite părăsirea imobilului pentru o perioadă determinată de timp pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime, formulată potrivit art. 221 alin. (6) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT