Judecătorii au dat VERDICTUL în cazul lui OSCAR PISTORIUS. E vinovat pentru ucidere din culpă

Judecătoarea Thokozile Masipa a anunţat vineri verdictul în cazul atletului paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de uciderea iubitei sale, Reeva Steenkamp. Sentinţa va fi dată însă peste cel puţin şase săptămâni.
Daniel Spătaru
12 sept. 2014, 08:03
Judecătorii au dat VERDICTUL în cazul lui OSCAR PISTORIUS. E vinovat pentru ucidere din culpă

Judecătoarea Thokozile Masipa a dat verdictul în cazul lui Oscar Pistorius, găsindu-l pe atlet vinovat pentru ucidere din culpă, în cazul morţii iubitei sale, Reeva Steenkamp. Magistratul a spus vineri că atletul „a acţionat într-o manieră neglijentă atunci când a tras prin uşa toaletei, ştiind că se află cineva în spatele acesteia„. Potrivit The Guardian, sentinţa este aşteptată la cel puţin şase săptămâni de la pronunţarea verdictului.

Totodată, Pistorius a obţinut dreptul să rămână în libertate pe cauţiune până la reluarea audierilor pe 13 octombrie, când eventuala sa pedeapsă cu închisoarea va fi dezbătută.

Am făcut uz de puterea mea discreţionară în favoarea acuzatului şi i-am acordat extensia regimului de libertate sub cauţiunea actuală„, a declarat judecătoarea Thokozile Masipa în faţa curţii din Pretoria.

Update, ora 11.25 Oscar Pistorius a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă, în cazul morţii iubitei sale, Reeva Steenkamp.

UPDATE, ora 11.20 Oscar Pistorius vinovat de neglijenţă pentru că a tras cu arma în restaurant, achitat pentru deţinere ilegală de muniţie

Şedinţa de judecată în care va dată sentinţa în cazul lui Oscar Pistorius s-a reluat vineri dimineaţă.

Click aici pentru a vedeea desfăşurarea şedinţei de judecată

Joi, judecătoarea Thokozile Matilda Masipa a anunţat că din dosarul procurorilor nu poate reţine acuzaţiile de crimă şi crimă cu premeditare, însă a subliniat că atletul a acţionat cu neglijenţă, astfel că el ar putea fi condamnat sub acuzaţia de omor din culpă.

Citeşte şi Oscar Pistorius a scăpat de acuzaţiile de crimă şi crimă cu premeditare. Sentinţa va fi dată vineri

Potrivit unui avocat citat de BBC, în noile condiţii, în care a fost absolvit de acuzaţia de crimă cu premeditare, Pistorius ar putea primi mai puţin de 10 ani de închisoare.

Principalele date ale procesului:

FEBRUARIE 2013

14 februarie: Oscar Pistorius, 26 de ani, este arestat după ce la locuinţa sa din Pretoria s-a descoperit trupul neînsufleţit al iubitei sportivului, Reeva Steenkamp, un model în vârstă de 29 de ani. Sportivul recunoaşte imediat că a împuşcat-o pe femeie printr-o uşă, noaptea, însă subliniază că a crezut că era un hoţ. Pistorius este încarcerat.

15 februarie: Pistorius se prezintă, cu ochii în lacrimi, la tribunalul din Pretoria. Judecătorul decide inculparea sud-africanului pentru uciderea Reevei.

19 februarie: Parchetul susţine că a fost crimă cu premeditare, avocatul sportivului spune că a fost un accident şi prezintă în detaliu varianta acestei erori tragice.

20 februarie: Poliţia anunţă că a găsit la domiciliul lui Pistorius seringi şi testosteron, produs dopant interzis sportivilor.

Apărarea subliniază mai multe lacune şi erori de procedură în ancheta poliţiei.

21 februarie: Anchetatorului Hilton Botha, el însuşi cercetat pentru tentativă de omor, i se retrage acest caz.

După firma Clarins, şi firma producătoare de echipament sportiv Nike anunţă că a încetat colaborarea cu Oscar Pistorius.

22 februarie: Pistorius este eliberat pe cauţiune.

MARTIE 2013

11 martie: Familia sportivului precizează că, „contrar zvonurilor”, Pistorius nu este pe punctul de a se sinucide.

28 martie: Pistorius obţine dreptul de a-şi recupera paşaportul şi astfel de a părăsi teritoriul Africii de Sud.

APRILIE 2013

14 aprilie: Presa scrie că Oscar Pistorius a fost văzut la 6 aprilie împreună cu prietenii săi în două restaurante din Johannesburg.

MAI 2013

20 mai: Agentul sportivului anunţă că Pistorius nu va participa la nicio competiţie în 2013.

IUNIE 2013

28 iunie: Pistorius efectuează „un antrenament de rutină”.

OCTOMBRIE 2013

1 octombrie: Oscar Pistorius angajează experţi americani în medicină legală.

NOIEMBRIE 2013

20 noiembrie: Dosarului i se adaugă două încălcări ale legislaţiei privind armele de foc.

IANUARIE 2014

23 ianuarie: Au loc discuţii pentru o compensaţie financiară pe cale amiabilă, conform unui avocat al familiei Steenkamp. Fără efect asupra procesului.

FEBRUARIE 2014

14 februarie: La un an după decesul Reevei, Pistorius îşi exprimă durerea într-un mesaj postat pe internet.

25 februarie: Televiziunea este autorizată să transmită în direct procesul. Pistorius obţine dreptul de a nu fi arătat în timp ce depune mărturie.

MARTIE 2014

3 martie: La startul procesului, o vecină vorbeşte despre „ţipetele înfiorătoare” ale unei femei în momentul producerii dramei.

10 şi 13 martie: Pistorius are stări de vomă mai întâi la citirea raportului autopsiei, iar apoi când vede o fotografie cu victima sa.

APRILIE 2014:

7 – 15 aprilie: Pistorius depune mărturie. Zile infernale pentru el, marcate de numeroase crize de plâns şi de întreruperi ale audierii. Oscar Pistorius recunoaşte că a tras câteva focuri de armă, dar refuză să admită că a intenţionat să o ucidă pe Reeva Steenkamp.

IUNIE 2014

30 iunie: După şase săptămâni de întrerupere a procesului, patru experţi psihiatri şi psihologi au declarat că au ajuns la concluzia că Pistorius nu are o tulburare mentală şi poate fi răspunzător penal. Pistorius poate fi condamnat la 25 de ani de închisoare.

AUGUST 2014

7 august: Acuzarea cere ca Pistorius să fie condamnat pentru omor, după un rechizitoriu de cinci ore. Apărarea susţine că a fost omor prin imprudenţă.

8 august: Judecătoarea Thokozile Masipa încheie procesul şi anunţă că va citi verdictul la 11 septembrie.

DailyBusiness
Preţuri mai mari ca niciodată în staţiunea din Grecia adorată de români. Cât costă un gyros în vara lui 2025
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Adrian Brîncoveanu confirmă separarea de Andreea Marin! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Zodiacul Copacilor 2025. Mihai Voropchievici dezvăluie cele mai ascunse trăsături ale Ulmilor
Capital.ro
Călin Georgescu a dat semnalul. Anunțul istoric la care sperau milioane de români: A venit vremea!
Playtech.ro
Discuţia ciudată dintre Prinţul William şi Emmanuel Macron! S-a întâmplat de faţă cu Regele Charles, ce s-a citit pe buze e...
DailyBusiness
Ce îi supără cel mai tare pe românii care călătoresc cu avionul: schimbările de zbor şi dificultatea de a contacta call center-ul
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Un val de căldură sufocantă lovește țara, anunță ANM. Când revine canicula extremă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
S-au publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2025
Cancan.ro
Primul mesaj transmis de Violeta Bănică, după ce mama sa l-a părăsit pe Adrian Brîncoveanu
Playsport.ro
Se schimbă permisele de conducere pentru șoferii români. Când trec toate pe...
Capital.ro
Obligație de înmatriculare în România. Legea de care mulți nu știu. Se depune dosar la Primărie, nu la Poliție
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Reacții dure după moartea violentă a Sorinei Lupșa. Judecătoarea s-a aruncat în gol de la etajul 7: „Ăștia care aplaudați, aveți sângele ei pe mâinile voastre”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pupici și îmbrățișări! Ce caută Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, în poala cancelarului Guvernului, Ionel Dancă.
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciocolata ar putea ajunge un bun de lux – se scumpește masiv ingredientul de bază