Universităţile din Iaşi refuză să primească liceeni care au picat bacul: ‘Coca Cola nu face rachiu!’

Ideea ca un absolvent de liceu de anul acesta, care a picat bacul şi a doua oară, să devină un pui de student, nu pică bine universităţilor ieşene.
Filip Stan
13 sept. 2014, 08:26
Universităţile din Iaşi refuză să primească liceeni care au picat bacul: 'Coca Cola nu face rachiu!'

Potrivit ziaruldeiasi.ro, din cele cinci universităţi de stat, la patru nu se va organiza această structură şcolară, de tip postliceală, în care se pot înscrie tinerii fără diplomă de bacalaureat.

Doar la Universitatea Tehnică nu s-a luat încă o decizie, însă văzută din culise, starea generală ne duce spre certitudinea că nici aici nu vor fi organizate aceste cursuri. Reprezentanţii învăţământului universitar ieşean susţin că această decizie este o prostie şi că metodologia este de tot râsul. Aceştia susţin că există suficiente postliceale şi nu este nevoia ca să se organizeze un an de „probă“, pentru cei care au luat 3 şi 4 la examenul de maturitate.

„Noi am considerat în urma unor lungi discuţii cu colegii din administraţia academică faptul că Universitatea are alt rol şi o altă funcţie“, arată rectorul Universităţii „Al.I. Cuza“. „Nu este o soluţie pentru a creşte calitatea actului educaţional“, întăreşte şi prorectorul de la Universitatea de Agronomie din Iaşi.

Decizia Ministerului Educaţiei a fost făcută publică acum trei zile şi a stârnit vâlvă şi reacţii în toată ţara. La Iaşi, acest mod de a învăţa o meserie la facultate nu este văzut ca o soluţie bună pentru învăţământul superior.

„Univer­sitatea Cuza nu va organiza niciodată un asemenea colegiu, această formă de pregătire intermediară, terţiară. Noi am considerat în urma unor lungi dis­cuţii cu colegii din administraţia academică faptul că Universitatea are alt rol şi o altă funcţie, nu trebuie să se confunde aceste aspecte! Sigur că o agen­ţie guvernamentală cum este Mi­nisterul Educaţiei trebuie să gân­dească o formă prin care numărul ma­re de elevi care nu au promovat baca­laureatul să-şi găsească un loc. Bănuiesc eu care a fost raţiunea Ministe­rului, dar nu este rostul nostru acest sistem standardizat, unic, nu este de bun augur. Noi ne canalizăm spre o anumită formă de pregătire profesională, această postliceală este un atentat la adresa Universităţii, nu ne mai reflectăm deloc statutul şi principiile academice, care au un alt rol, fie că vorbim filosofic ori pragmatic. E ca şi cum Coca Cola s-ar apuca să facă şi rachiu de casă, pălincă şi vin de butuc. Sau o fabrică de vinuri bune s-ar apuca să facă borş de putină pentru înăcrit supele. Pe noi ne preocupă să prezervăm statutul Universităţii“, a declarat Vasile Işan, rectorul Univer­sităţii Al. I. Cuza.

Legea Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, spune clar că universităţile acreditate pot înfiinţa unităţi de învăţământ preuniversitar numite colegii, la care au acces inclusiv absolvenţii de liceu fără diplomă de bacalaureat. Ministrul Educaţiei, Re­mus Pricopie, a spus că aceste persoane nu au calitatea de student şi nu urmează cursurile unei facultăţi, ci, în spaţiul oferit de o universitate, desfăşoară activităţi specifice şcolilor postliceale. Ideea însă nu încântă nici Universitatea Agronomică din Iaşi.

„Sunt studii terţiare, nu sunt studii universitare, iar noi anul acesta nu organizăm cursuri pentru postliceală. Este dicutabil, n-am luat încă o decizie pentru anul viitor, vom vedea ce va fi, aprobarea trebuie să o dea Senatul. Consider însă că nu este o soluţie pentru a creşte ca­litatea actului educaţional“, a declarat Ioan Ţenu, prorector al Universităţii Agronomice din Iaşi.

Conform expli­caţiilor date de Minister, aflăm că la absolvirea colegiului, cursanţii primesc o diplomă de certificare a calificării profesionale, nu una care ar putea echivala cu un program de licenţă. Însă dacă dau bacalaureatul şi sunt promovaţi, se pot înscrie şi pot termina facultatea. Mulţi însă văd inutile aceste cursuri.

Singurul care vede cu ochi buni această decizie este rectorul Univer­sităţii particulare „Petre Andrei“ din Iaşi, care găseşte bună ideea pentru tinerii care, deşi nu au învăţat la timp, doresc să-şi facă un drum în viaţă pe calea studiilor superioare.

DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce să pui peste pește înainte să-l prăjești. Doar așa o să iasă crocant și gustos și nu o să-l usuci deloc. Este un secret al gospodinelor din Delta Dunării
Capital.ro
Gheorghe Dincă a recunoscut. Monstrul din Caracal a spus tot adevărul: Nu mă mai interesează
Playtech.ro
Oraşul din Spania unde românii sunt mereu bineveniţi. Nimeni nu vrea să se mai întoarcă în ţară după ani petrecuţi acolo
DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Adevarul
„Au reușit să avarieze grav bijuteria coroanei”. Savanții israelieni deplâng spulberarea muncii de o viață după un atac al Iranului
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
O întrebare de miliarde. Cât aur există pe pământ
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Cutremur în Iran! Ce magnitudine a avut seismul și care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Adina Ghervase, șoferița care a lovit mortal 4 muncitori în Iași, și-a aflat SENTINȚA! Câți ani va sta în spatele gratiilor 😲
Playsport.ro
Piedone a descins și la pompele funebre, ce a descoperit. „A pus mortul, a pus și...
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis să te îmbraci așa la volan? Se dau 4-5 puncte de penalizare și o amendă de până la 1.100 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Complex nuclear atacat! Risc în întreaga lume de contaminare radioactivă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații