Emil Boc, proiect politic comun cu Traian Băsescu: De ce nu am fi parteneri şi pentru viitor

Emil Boc a comentat, luni, declaraţiile lui Traian Băsescu privind implicarea într-un proiect politic comun, spunând că ar putea fi partener cu preşedintele şi în viitor.
Ionela Marcu
15 sept. 2014, 09:33
Emil Boc, proiect politic comun cu Traian Băsescu: De ce nu am fi parteneri şi pentru viitor

Întrebat fiind cum răspunde la o declaraţie făcută sâmbătă de Traian Băsescu, care a spus că până în 2016 doreşte să se implice, alături de Emil Boc, într-un partid ‘care nu a făcut compromisuri’, fostul premier democrat-liberal a spus că nu este exclus un nou parteneriat între el şi preşedintele României.

‘Viaţa merge înainte şi cu siguranţă am fost parteneri şi până acum, de ce nu am fi parteneri şi pentru viitor’, a declarat Emil Boc, citat de Agerpres.

Traian Băsescu critică ACL: Au rupt dreapta politică

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, sâmbătă, tinerilor prezenţi la Şcoala de vară a PMP, organizată în staţiunea Mamaia, că la alegerile parlamentare din 2016, PMP va obţine un scor electoral de 25-30%, ceea ce îl va face cea mai puternică formaţiune politică de dreapta din ţara noastră.

‘Eu v-am spus, estimez, dacă reuşiţi să vă menţineţi entuziasmul, că în 2016, la alegerile parlamentare, PMP va fi un partid de 25-30%. Esenţial este ca până atunci să vă consolidaţi organizaţiile, să puteţi concura cu structurile teritoriale pe care le au celelalte partide cu vechime mai mare şi am convingerea că pe soluţii politice, în 2016, veţi putea ajunge la un 25-30%, ceea ce vă va face cel mai mare partid de dreapta din România. Şi eu cred că împreună cu doamna Udrea, cu Siegfried, cu Emil Boc, cu voi, cu Cristi Diaconescu, avem şi experienţa necesară şi voinţa să creăm altceva, adică un partid care nu a făcut compromisuri. De aici vine nevoia majoră de a se crea un alt partid’, a afirmat şeful statului.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Gigi Becali, verdict clar despre Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan: „Sunt prieten cu el, dar nu se compară”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți