Scandal sexual în fotbalul elveţian. Un maseur, dat afară după ce i-a făcut sex oral unui jucător

Un imens scandal sexual a izbucnit după ce echipa de fotbal FC Lenzburg a câştigat un titlul regional în Elveţia.
Daniel Spătaru
15 sept. 2014, 14:14
Scandal sexual în fotbalul elveţian. Un maseur, dat afară după ce i-a făcut sex oral unui jucător

Celebrarea titlului de către jucătorii formaţiei FC Lenzburg (echipă din ligiile inferioare) s-a dovedit o idee extrem de proastă, pentru că lucrurile au degenerat pe fondul consumului exagerat de alcool. Potrivit cotidianului Blick, întâmplarea datează de la sfârșitul sezonului trecut și a avut loc în cantonul Aargau.

În centrul scandalului s-a aflat Carmen, maseuza de 41 de ani a echipei, care a fost filmată în timp ce îi făcea sex oral unui jucător, la insistenţele altor fotbalişti. Imediat ce a fost informat de existenţa acestor imagini, preşedintele clubului a dat-o afară de la echipă pe Carmen, iar jucătorii au fost amendaţi.

Carmen regretă evoluția evenimentelor şi a declarat pentru Blick: „Eu sunt țapul ispășitor în această poveste. Trebuia să fie cineva. Nu-mi amintesc nimic. Cred că cineva mi-a pus ceva în băutură, pentru că am vomitat de mai multe ori după aceea. Este regretabil că s-a ajuns aici şi că mi-am pierdut slujba„.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT