Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută marţi de către Camera Deputaţilor

Moţiunea simplă "Ministerul MTO - minciună, taxare, oprirea economiei'" va fi dezbătută marţi, de la ora 17,00, în plenul Camerei Deputaţilor, urmând să primească votul final în şedinţa de miercuri.
Filip Stan
16 sept. 2014, 07:49
Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută marţi de către Camera Deputaţilor

Potrivit textului moţiunii, demersul Opoziţiei vizează politica Ministerului de Finanţe şi este „un semnal de alarmă în privinţa direcţiei economice greşite spre care se îndreaptă România sub conducerea Guvernului Ponta”, transmite Agerpres.

„Moţiunea simplă pe care grupurile parlamentare ale PNL şi PDL au depus-o astăzi, „Ministerul MTO – minciună, taxare, oprirea economiei”, a fost semnată de 108 deputaţi ACL. Ea vizează politica Ministerului Finanţelor, fiind, evident, un semnal de alarmă în privinţa direcţiei economice greşite spre care se îndreaptă României sub conducerea Guvernului Ponta. Aspectele majore pe care această moţiune le are în vedere sunt lipsa de performanţă economică şi de orice fel de coerenţă şi de predictibilitate a politicilor bugetare şi fiscale. Ministerul Finanţelor a ignorat toate semnalele venite din societate, toate avertismentele cu privire la consecinţele negative ale măsurilor luate de Guvern, dar a ignorat şi propunerile constructive ale Opoziţiei”, a declarat deputatul PNL Eugen Nicolăescu săptămâna trecută.

În opinia semnatarilor moţiunii, lucrurile în ţara noastră ar fi arătat cu totul altfel dacă măsura reducerii CAS şi alte măsuri economice propuse de Opoziţie ar fi fost aplicate în urmă cu câteva luni.

„Sunt trei chestiuni majore pentru care o chemăm pe doamna ministru Petrescu în faţa noastră noastră şi a Parlamentului – în faţa cetăţenilor. Prima este lipsa de performanţă economică şi de orice fel de coerenţă şi de predictibilitate a politicilor bugetare şi fiscale. (…) În al doilea rând, ministrul Finanţelor este responsabil pentru că a ignorat toate semnalele venite din societate, toate avertismentele cu privire la consecinţele negative ale măsurilor luate de Guvern, dar a ignorat şi propunerile constructive ale Opoziţiei. (…) În al treilea rând, finanţele României au ajuns pe mâna unei persoane evident nepotrivite pentru răspunderea unei asemenea funcţii şi depăşită total de complexitatea problemelor din zona domeniului finanţelor şi lipsită de înţelegere şi viziune”, se arată în textul moţiunii.

Semnatarii moţiunii şi-au propus ca prin acest demers să o determine pe Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor Publice, să participe la o dezbatere în care să prezinte „cauzele recesiunii economice, adevărul despre starea economiei naţionale, despre tăierea investiţiilor publice, locurile de muncă pierdute în 2014, gradul mediocru al colectării veniturilor la buget, taxele şi impozitele noi pe care le pregăteşte pentru a compensa pomenile electorale”.

De asemenea, cei 108 deputaţi PNL şi PDL semnatari ai moţiunii îi solicită Ioanei Petrescu să prezinte public măsurile menite să relanseze creşterea economică, calendarul revizuirii în mod transparent a Codului fiscal, politicile guvernamentale pentru crearea de locuri de muncă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Adi Rus i-a adus prima victorie lui Hagi de la revenire, însă oltenii nu uită: „Nu a fost convocat din prima. Am fost mirați”
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
A fost alături de România în SUA și e convins: ”Puteam fi campioni mondiali în '94!”. Care ar fi fost marele avantaj al naționalei noastre
MediaFlux
Palatul Buckingham face angajări. Ce salariu oferă Familia Regală
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți