Vicepreşedintele PDL Bihor a trecut la PSD, pe o funcţie similară

Vicepreşedintele PDL Bihor, Adelina Coste, a trecut la PSD, unde va primi o funcţie similară de conducere a anunţat marţi, în conferinţă de presă, liderul PSD Bihor, Ioan Mang, transmite Agerpres.
Filip Stan
16 sept. 2014, 09:18
Vicepreşedintele PDL Bihor a trecut la PSD, pe o funcţie similară

Adelina Coste a pornit, în anul 2006, din Partidul Liberal Democrat, ulterior a activat în Partidul Democrat Liberal, numitorul comun al activităţii sale politice fiind, după cum declara, cuvântul „democrat”. A îndeplinit funcţia de subprefect, şef al Cancelariei prefectului şi actualmente consilier municipal în CL Oradea.

„Mă consider democrată. Ştiţi că orientarea mea este de dreapta. Dar ţinând cont de ultimele evenimente din cadrul PDL, am ajuns la convingerea că drumul pe care acesta merge este închis, iar decizia de fuziune, sau cum vreţi s-o numiţi, pentru mine, este doar o prelungire a agoniei. Pentru mine, drumul în PDL s-a terminat, a fost un drum cu multe rezultate şi satisfacţii, dar pentru mine a ajuns la o răscruce fără indicatoare. Ca atare am luat decizia de a face parte dintr-un partid care există şi va exista, care va fi de sine-stătător, şi nu un partid care a murit. Propriu-zis, eu am venit ca să nu rămân pe dinafară, să-mi continui cariera politică şi am venit ca urmare a unor discuţii cu oameni dragi mie din politică (Petru Filip, n.r.), de la care am învăţat politică, cu oameni care au avut încredere în ceea ce am făcut şi realizat şi care mi-au propus, ca, pe viitor, să fiu alături de ei,” a declarat Adelina Coste.

Ca şi consilier municipal al PDL, aflat timp de două mandate în opoziţie, Adelina Coste a declarat că a atacat „prea puţin PSD-ul”, dar a criticat deciziile primarului liberal Bolojan şi mai ales proiectele pe care le considera mai puţin benefice pentru Oradea, propuse de acesta.

În aprecierea liderului PSD Bihor, Adelina Coste este „un om politic adevărat, cu trecut, prezent, dar mai cu seamă, cu viitor”. El şi-a manifestat încrederea că, având un nou consilier municipal, PSD împreună cu UDMR şi PC vor putea forma o nouă majoritate de 14 (7 plus 6 plus 1) faţă de ACL, care are 13 consilieri (11 consilieri PNL şi 2 PDL).

„Sunt bucuros că am reuşit ca, împreună, să ajungem la un numitor comun şi să construim un PSD Bihor puternic. Cred că împreună vom putea ca scorul obţinut la europarlamentare să-l creştem şi această tendinţă de creştere a scorului electoral al PSD să se menţină în continuare,” a spus Mang.

Liderul PSD Bihor a declarat că, în ultima vreme, „au mai venit către PSD şase primari din judeţ, mai mulţi viceprimari şi consilieri locali”. El a precizat, însă, că, până nu-şi depun toţi primarii documentele, nu vrea să-i nominalizeze.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre noul stadion Dinamo. Tot adevărul despre stoparea lucrărilor
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Cât costă o tractare în Bulgaria. Sumele pe care ajung să le plătească unii șoferi în 2026
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cornel Dinu și conflictul care l-a costat titlul de ”Antrenorul secolului” în fotbalul românesc: ”Ce stau să-ți explic ție? Tu oricum nu înțelegi”
MediaFlux
Câți bani câștigă femeia care îi face curat lui Mihai Trăistariu. Artistul a dezvăluit ce salariu îi oferă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?