Accident GRAV în Suceava. Patru persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs pe drumul european E85, pe raza localităţii Dărmăneşti, judeţul Suceava, după o depăşire pe linia continuă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.
Iulian Tudor
19 sept. 2014, 10:16
Accident GRAV în Suceava. Patru persoane au fost rănite

În accident au fost implicate trei autoturisme. Din primele informaţii rezultă că un autoturism Fiat, care circula dinspre Suceava, a intrat în coliziune cu un BMW care venea din sens opus, cel mai probabil, potrivit poliţiei, primul şofer intrând într-o depăşire neregulamentară. În urma impactului, autoturismul BMW a fost proiectat într-un Renault înmatriculat în Iaşi, care venea dinspre Siret.

Citeşte şi DRUMUL MORŢII: Două accidente cumplite s-au produs la câteva ore distanţă VIDEO

Ancheta poliţiei este în curs de desfăşurare pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte ale producerii accidentului.

Ambulanţa şi personalul SMURD deplasat la faţa locului au preluat doi răniţi, pasageri din autoturismul Fiat, iar doi dintre şoferii autoturismelor implicate în accident au acuzat leziuni şi au primit îngrijiri medicale.

Traficul a fost blocat în zonă aproximativ o oră.

Citeşte şi Accident teribil în Argeş. Un motociclist beat a ieşit în intersecţie fără să se asigure VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Eugen Trică, dezvăluire-surpriză despre Steven Nsimba: „Mi-a spus un prieten din Craiova”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 5 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină în marile orașe din România
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT