Adrian Năstase: Pleşu nu e în măsură să cenzureze pe cineva, el s-a dăruit trup şi suflet lui Băsescu

Andrei Pleşu nu este în măsură să cenzureze pe cineva, pentru că el "s-a dăruit trup şi suflet", timp de zece ani, unei anumite persoane la Cotroceni, respectiv preşedintelui Traian Băsescu, a declarat marţi fostul premier Adrian Năstase, transmite Agerpres.
Filip Stan
23 sept. 2014, 19:09
Adrian Năstase: Pleşu nu e în măsură să cenzureze pe cineva, el s-a dăruit trup şi suflet lui Băsescu

Fostul premier, care tocmai a ieşit din închisoare, acceptă că, în spaţiul public, elitele pot avea rol de formatori de opinie, în acest sens existând organizaţii neguvernamentale care l-au susţinut pe Traian Băsescu, „probabil modelul lor de intelectual pe care ei îl admirau foarte tare la vremea respectivă”.

„Andrei Pleşu este nu numai cel care l-a sprijinit pe Traian Băsescu. Nu pot să accept că el, care s-a dăruit trup şi suflet la Cotroceni unei anumite persoane care timp de zece ani a avut un rol nociv în ceea ce priveşte evoluţia României în opinia mea, nu cred că este cel mai potrivit pentru a critica pe altcineva care îşi manifestă un anumit sprijin pentru candidaţii la prezidenţiale, pe de o parte. Pe de altă parte, nu cred ca libertatea de exprimare a lui Andrei Pleşu este mai importantă decât libertatea de opinie a lui Radu Beligan. Nu înţeleg ca cineva să cenzureze pe cineva care are o altă opinie. Ceea ce a făcut el este incorect din punct de vedere moral, din punct de vedere al atitudinii publice”, a afirmat Adrian Năstase.

În timpul lansării candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, desfăşurată sâmbătă pe Arena Naţională, maestrul Radu Beligan a transmis un mesaj de susţinere pentru Victor Ponta.

Ulterior, scriitorul Andrei Pleşu a publicat în cotidianul „Adevărul” o scrisoare deschisă adresată lui Radu Beligan în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de gestul marelui actor.

„Evident aveţi dreptul să susţineţi şi să alegeţi pe cine vreţi. Dacă se poate, cu argumente mai rezonabile. (…) Pe de altă parte, dvs. nu vă exercitaţi, pur şi simplu, dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic. (…) Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atât de trivială, atât de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil”, îşi încheia Andrei Pleşu scrisoarea deschisă adresată lui Radu Beligan.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Gigi Becali mută biserica de la Techirghiol după scandalul cu Garda de Mediu: „Poate o aduc în Pipera”. Reacția Administrației Prezidențiale
Capital.ro
Curs valutar vineri, 11 septembrie. Ce valoare au înregistrat euro și dolarul la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Clubul de tradiție din SuperLiga, discuții pentru o colaborare istorică cu Lyon: ”Să fim echipa a doua a lor”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului