Gestul ŞOCANT şi plin de CRUZIME făcut de un american după ce a fost CONCEDIAT

Un american, care a încercat să convertească la islam mai mulţi colegi de muncă, şi-a decapitat o colegă şi a rănit o alta după ce a aflat că a fost concediat.
Marius Neagu
27 sept. 2014, 06:40
Gestul ŞOCANT şi plin de CRUZIME făcut de un american după ce a fost CONCEDIAT

Suspectul, care a fost împuşcat şi rănit şi în prezent se află la spital în stare stabilă, „pare să-şi fi ales victimele la întâmplare”, a indicat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al poliţiei din oraşul Moore, Jeremy Lewis, notează Agerpres.

„Nu a vizat pe nimeni în mod special. Se pare că victimele se aflau în calea sa când el a intrat” în incintă, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Tragedia s-a produs joi la o societate alimentară din Oklahoma, în sudul SUA, unde lucra suspectul, identificat ca Alton Nolen, 30 de ani.

După ce a aflat că a fost concediat, „Nolen s-a dus în parcare, şi-a condus maşina până în faţa intrării în companie (…), apoi s-a deplasat prin intrarea principală până la recepţie”, a explicat anterior Jeremy Lewis într-un comunicat.

„Nolen a sărit asupra (colegei sale) Colleen Hufford şi a ucis-o cu un cuţit. În timpul acestui atac, Nolen a tăiat capul victimei”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Suspectul a atacat apoi o alt colegă cu un cuţit, după care a fost împuşcat de directorul de operaţiuni al firmei, care este şi adjunct de şerif part-time. Cea de-a doua victimă şi suspectul au fost transportaţi la spital, unde se află în stare stabilă.

„După ce am interogat colegi de muncă de-ai lui Nolen, am aflat că el a încercat să convertească la religia musulmană mai mulţi angajaţi”, a precizat reprezentantul poliţiei.

Din cauza naturii crimei, poliţia locală a făcut apel la FBI.

Tragedia survine după o serie de decapitări ale unor occidentali publicate în înregistrări video pe internet şi executate de combatanţi jihadişti, dintre care trei de către membri ai grupului Statul Islamic (SI) activ în Siria şi Irak şi una de către un grup din Algeria cu legături cu SI.

Totuşi, poliţia consideră că atacul lui Nolan a fost declanşat de faptul că acesta a fost concediat şi nu reprezintă un act de terorism.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
„Sunt oile lui, face ce vrea”. Intervenție în forță după scandalul de la FCSB: „Meme l-a dat afară, nu Gigi! Nu-l suportă!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 31 august. Cât valorează euro și dolarul la final de lună. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât costă o vacanță la Mamaia și Eforie prin Litoralul pentru Toți 2026. Prețurile scad cu peste 50%
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața sub privirile fratelui său, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp. Tânărul nu avea permis
iamsport.ro
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind pacea în Ucraina! Rusia respinge propunerea SUA. Când va fi posibil un summit între Putin, Trump și Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat