Manevre militare de anvergură în Letonia, cu participarea a peste 2.100 de militari

Exerciţii militare de amploare au început luni în Letonia - 'Silver Arrow 2014' - în care sunt implicaţi peste 2.100 de militari din Letonia, Marea Britanie, Grecia, Norvegia, SUA şi Estonia, potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Ministerului leton al Apărării, citat de ITAR-TASS.
Iulian Tudor
29 sept. 2014, 11:37
Manevre militare de anvergură în Letonia, cu participarea a peste 2.100 de militari

La ceremonia oficială de inaugurare a manevrelor, desfăşurată pe poligonul Adazi, au participat ministrul leton al apărării Raimonds Vejonis şi comandantul forţelor armatei naţionale, Raimonds Graube, potrivit Agerpres.

„Din aplicaţiile anuale la nivel naţional, Silver Arrow s-au transformat în manevre internaţionale în cadrul cărora vom realiza planuri elaborate în timpul exerciţiilor militare ale NATO de anul trecut – Steadfast Jazz – la baza Adazi”, a indicat col. Martin Liberts, comandantul-şef al actualelor manevre.

Comandantul forţelor NATO: Rusia poate pătrunde în Republica Moldova şi Transnistria

Exerciţiile sunt efectuate în scopul de a îmbunătăţi cooperarea dintre forţele armate şi a pregăti unităţile pentru a participa la acţiuni militare convenţionale. Faza activă a aplicaţiilor este prevăzută pentru perioada 3-5 octombrie, urmând ca manevrele să se încheie la 6 octombrie, potrivit acestuia.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Toate transferurile din Liga Naţională de handbal feminin! Cele mai tari mutări făcute de CSM Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid şi SCM Râmnicu Vâlcea
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat