Nouă raiduri aeriene împotriva Statului Islamic

Forţele SUA, sprijinite de aliaţi arabi, au efectuat nouă atacuri aeriene în noaptea de vineri spre sâmbătă în nordul Siriei, vizând combatanţi, artilerie şi echipamente ale grupării Statul Islamic (SI), a indicat armata americană, citată de France Presse. 
Filip Stan
04 oct. 2014, 20:11
Nouă raiduri aeriene împotriva Statului Islamic

Aceste noi lovituri intervin în timp ce o nouă înregistrare video difuzată vineri de către SI prezintă decapitarea unui al patrulea ostatic, un angajat umanitar britanic Alan Henning. 

Armata americană a efectuat, de asemenea, cinci atacuri aeriene în Irak, a indicat comandamentul american responsabil de Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (Centcom). 

Cel puţin 35 de jihadişti au fost ucişi în atacurile coaliţiei internaţionale împotriva grupării Statul Islamic, efectuate în două zone din nordul Siriei, între care oraşul asediat Kobane, a indicat sâmbătă Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH). 

Iordania, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au participat la aceste lovituri în Siria, efectuate cu avioane de luptă şi drone, precizează Centcom. 

Patru atacuri aeriene au avut loc în jurul Kobane, oraş kurd de la frontiera cu Turcia, asediat de jihadişti. 

Două din aceste lovituri au afectat o clădire a SI, trei poziţii de artilerie şi un vehicul la est de Kobane. Alte două atacuri au lovit o instalaţie mică, un vehicul militar blindat şi un altul la sud de Kobane. 

Avioanele, care au participat la misiune, au bombardat un depozit de arme şi un centru logistic al Statului Islamic în provincia Hassake (nord-est) unde cel puţin 30 de jihadişti au fost ucişi, potrivit OSDH. Aeroportul din Taqba, la sud-vest de Raqqa, a fost de asemenea avariat. Alte două atacuri aeriene au distrus un tanc şi un alt vehicul la Deir ez-Zor în estul Sirie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
Jovo Lukic, transfer blocat la FCSB?! Decizia radicală luată de oficialii lui U Cluj. Cine ar putea pleca. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 4 septembrie. Cât valorează euro, dolarul și celelalte monede la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă din case din cauza lupilor. Animalele umblă în haită pe străzi
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 2 ani și mama ei, găsite carbonizate în urma unui foc puternic la o gospodărie din Vâcea
iamsport.ro
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
MediaFlux
Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile în 2027. Anunțul zilei: Nici nu se poate negocia așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor