Anxietatea şi depresia, printre cele mai frecvente tulburări psihice în România

Cele mai frecvente tulburări psihice în România sunt anxietatea, depresia şi tulburările psihosomatice, a declarat marţi într-o conferinţă de presă dr. Ileana-Mihaela Botezat-Antonescu, directoarea Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog.
Filip Stan
07 oct. 2014, 19:59
Anxietatea şi depresia, printre cele mai frecvente tulburări psihice în România

Ultimul studiu realizat de Institutul de Management şi Statistică Medicală arată că dintr-un lot de peste 2.000 de persoane intervievate, mai puţin de jumătate au solicitat ajutor specializat în primul an de la declanşarea depresiei, a precizat medicul Maria Ladea, de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”.

„Există o adresabilitate scăzută a pacienţilor noştri către serviciile existente şi vin, de exemplu, în primul an de la depresie – s-a constatat pe un lot destul de semnificativ, de 2.000 de persoane intervievate – cam între 10 şi 40, deci, mai puţin de jumătate solicită ajutorul medical. Principala concluzie a acestor studii este că există nevoia de educaţie a populaţiei, a încerca să o iei mai din timp, să educi tinerii, să te duci la locul de muncă, să te duci în şcoli. (…) Consumul de substanţe psihoactive mai ales la cei tineri poate să favorizeze şi să precipite instalarea unor tulburări de genul acesta”, a spus Maria Ladea.

Medicii atrag atenţia asupra deficitului de medici psihiatri, dar şi asupra repartizării acestora în teritoriu.

Ultimele statistici indicau aproape 1.300 de medici specialişti, în condiţiile în care ţări precum Elveţia au 3.500, Marea Britanie – aproximativ 5.000, iar Franţa – circa 8.000 de psihiatri, a arătat dr. Florin Tudose, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie.

Citeşte şi Sindromul de oboseală cronică, mai frecvent în sezonul rece

În ceea ce priveşte repartizarea medicilor în teritoriu, dr. Ileana-Mihaela Botezat-Antonescu a spus că există judeţe care au sub cinci medici psihiatri, şi anume, Sălaj, Tulcea, Covasna, Caraş-Severin şi Ialomiţa, în timp ce în Capitală sunt peste 400.

Potrivit specialiştilor, sunt necesare servicii de asistenţă comunitară, departamente de psihiatrie de legătură în spitalele generale şi marile clinici universitare, servicii de psihogeriatrie, servicii de psihiatrie forensică şi centre de criză.

Potrivit medicului Ileana-Mihaela Botezat-Antonescu, în ţara noastră nu există centre de criză iar prevalenţa depresiei în România este de 12-20%, dar nu toate cazurile de depresie au acces la tratament de specialitate.

„25-28% este frecvenţa tulburărilor anxioase în România, pacienţii cu aceste afecţiuni de multe ori nu au unde să se adreseze şi iau cu asalt camerele de gardă ale spitalelor. Nu există în România centre de criză. Cu personal calificat, servicii asigurate 24 din 24 de ore, cu un spaţiu şi o reţea în spate, centrele de criză ar putea soluţiona astfel de cazuri iar atacurile de panică nu ar mai ajunge la Urgenţă”, a subliniat dr. Aurel Nireştean, preşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie.

„Starea actuală a sănătăţii mintale din România în context european” a fost tema conferinţei de presă organizată marţi cu prilejul Congresului Naţional de Psihiatrie.

Citeşte şi Simptome surprinzătoare ale depresiei

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România